Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Slujba Sf. Cuvioasa Parascheva 2017

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat astăzi la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale.

În ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat aproximativ 20.000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe patru kilometri, aproape 40.000 de pelerini au ascultat Sfânta Liturghie, așteptând să ajungă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla.

Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nicholas, Mitropolit de Hama, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și alți 18 ierarhi din ţară şi străinătate. Printre aceștia s-au numărat: Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor (Republica Moldova); Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei (Siria) și Preasfinţitul Părinte Leontie, Episcop de Chitron (Cipru). Răspunsurile la strană au fost date de Corul Chivorul, al Catedralei Mitropolitane din Iași.

După prima parte a Sfintei Liturghii și rostirea Evangheliei, Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului de binecuvântare trimis de Preafericitul Patriarh Daniel. 

„Prezența la Iaşi, în aceste zile de sărbătoare, a moaştelor Sfintei Mucenițe Tecla, alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ne cheamă să cerem ajutorul sfinţilor lui Dumnezeu, pentru a uni libertatea cu responsabilitatea, dar şi pentru a cultiva în viața copiilor și a tinerilor duhul smereniei creştine, al comuniunii frăţeşti şi al prieteniei, al iubirii faţă de Dumnezeu şi al iubirii faţă de Biserică, pentru ca şi tinerii să devină, la rândul lor, mărturisitori ai lui Hristos, prin rugăciune și fapte ale iubirii milostive sau darnice” a menționat Preafericirea Sa în mesajul transmis.Spre finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicholas, Mitropolit de Hama, a rostit un cuvânt de învățătură: „Noi trăim niște zile grele, în care s-au răspândit păcatul, desfrânarea și îndepărtarea de Dumnezeu. Dar avem o speranță mare că Dumnezeu este milostiv și ne primește oricând. Și suntem bucuroși că membrii Bisericii sunt aluatul acestei lumi, cum a spus Mântuitorul, și sunt cei care răspândesc pacea, dragostea și milostenia în lume. Eu vin din Biserica Ortodoxă Antiohiană, care prin istorie a avut întotdeauna o viață de mărturie și martiriu, a luptat și a rezistat pentru Mântuitorul prin istorie, iar astăzi la fel, trăiește aceste momente în special în zilele de război”, a amintit Înaltpreasfinția Sa.

De asemenea, Părintele Mina Dobzeu, „botezătorul” lui N. Steinhardt și mărturisitor al credinței ortodoxe în închisorile comuniste, a primit de la Înaltpreasfințitul Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă”. „Anul acesta în întreaga Biserică Ortodoxă Română am încercat să readucem în prim-plan chipurile acelor bărbați și femei care au înfundat pușcăriile acelor vremuri: peste 2000 de preoți și monahi și multe mii de creștini mireni care au pătimit pentru credință și neam. Am voit a aduce în fața dumneavoastră un părinte care a prins acele vremuri. 

Pentru acești oameni sfinți, care deja au plecat la Domnul, trebuie să mulțumim că avem acum libertatea credinței. Și pentru că l-am descoperit la Huși pe Părintele Mina Dobzeu, cel care se apropie de vârsta de 100 de ani (are 96 de ani), iată că l-am invitat acum în fata dumneavoastră. (…) Nu știm câți ani îi va mai dărui Dumnezeu în această lume, căci cu un picior părintele este deja în Împărăția Cerurilor, însă noi îi urăm  la mulți ani cu sănătate!” a precizat IPS Teofan. 

Programul Sărbătorii dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva va continua astăzi cu Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană), de la ora 17.00.

Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla vor rămâne spre închinare în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane până când numărul pelerinilor va permite ca rândul să fie gestionat în interiorul sfântului locaș.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Slujba Sf. Cuvioasa Parascheva 2017
DorohoiNews.ro, 14-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro