Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rugaciune-sfantul-gheorghe

Sfântul Mucenic Gheorghe este prăznuit în fiecare an pe 23 aprilie. S-a născut în Capadocia şi părinţii lui au fost creştini. A trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Diocleţian. Pentru faptul că era foarte priceput în organizarea armatei, câştigând multe victorii în condiţii dificile de luptă, ajunge, până la urmă, comandant de oaste.

În anul 303, împăratul Diocleţian a început lupta împotriva creştinilor. A dărâmat biserici, le-a ars cărţile sfinte, a interzis adunările şi cei care nu se supuneau, erau ucişi. Sfântul Gheorghe şi-a mărturisit deschis credinţa în Iisus Hristos, motiv pentru care a fost întemniţat şi chinuit.

A fost tras pe roată, a fost îngropat în var cu piatră pe piept, a fost lovit cu suliţe, dar a rezistat la toate torturile şi nu a vrut să renunţe cu nici un chip la credinţa sa, iar pentru acest fapt a fost decapitat în ziua de 23 aprilie 304. De atunci, această zi se păstrează ca zi de prăznuire, în fiecare an.

Chiar dacă a fost supus la suferinţe inimaginabile, trupul său a rămas nevătămat şi cei care au asistat la toate acestea au fost uimiţi, bineînţeles, iar apogeul mirării lor a fost atins când Sfântul Gheorghe a înviat un mort. Această minune a învierii celui decedat a convins-o pe soţia lui Diocleţian, împărăteasa Alexandra, să treacă la creştinism.

Rugăciunea către Sfântul Gheorghe care face minuni!
Se spune mai cu seamă în zilele de post, pentru cei bolnavi şi nedreptăţiţi, pentru oamenii aflaţi în pragul morţii, atunci când ne dorim ceva din toată inima şi nu reuşim să obţinem aşa de uşor precum ne-am fi dorit.

„O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la mine (se spune numele) această rugăminte a smeritului tău rob. Păzeşte-mă în lumea aceasta şi în cea de apoi, de tot necazul şi ispita, de boala şi nenorocirea. Ajută-mă pe mine şi pe familia mea în (se spune problema). Îţi mulţumesc Sfinte Gheorghe şi Te cinstesc pe Tine şi Te preamăresc în veci. Amin”, scrie secretele.com.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rugaciune-sfantul-gheorghe
DorohoiNews.ro, 23-04-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro