Scena Sălii Teatrului din orașul meu natal a găzduit joi, 3 mai 2018, spectacolul „La Lilieci”. Mi-a făcut mare plăcere să fiu părtașă la acest eveniment cultural. Un decor simplu care te introduce în atmosfera Bulzeștiului de odinioară a lui Sorescu: scaunul cu trei picioare cioplit în lemn, o băncuță, câteva ștergare, o ie pe un umeraș, câteva străchini, ulcele și nelipsita sticlă de vin.

Un singur actor, având ca ajutoare două tinere vlăstare talentate și mai multe povești cu tâlc, l-au readus pe Marin Sorescu printre noi. Secvențele din viața satului românesc au prins viață grație talentului nemăsurat al actorului Liviu Smântânică, care a numărat mai bine de șaptezeci de primăveri.

M-a impresionat în mod deosebit lumea satului oltenesc, o lume mult diferită de cea de astăzi, cu lucruri bine orânduite, cu superstițiile ei, unde credința în moroi și vedenii cu divinitatea sunt firești, cu problemele existențiale cărora moș Pătru le găsea întotdeauna un răspuns pe măsură, dar și cu obiceiurile locului.

Am fost martoră în lumea aceea uitată, pierdută, dar atât de autentică și frumoasă! E ca o trecere printr-un tunel al timpului și tot ce era odinioară tradiție, ritual și tihnă prinde contur și ni se înfățișează în fața ochilor atât de viu grație măiestriei actorului, care a știut să țină publicul captiv în acea lume. Erau vremuri atât de frumoase, căci toți iubeau zilele de sărbătoare, serbările satului și pomana la cimitirul din sat.

Aflat în strânsă legătură cu titlul, ,,La Lilieci” este de fapt numele cimitirului din Bulzești, unde, la pomana de ziua morților, se mănâncă cea mai bună varză cu carne, se ciocnesc căni cu țuică, se zice,,bogdaproste”, apoi femeile își jelesc morții dintr-un capăt în celălalt al cimitirului.

Finalul este autentic, actorul interacționând cu publicul și dându-le de pomană ba o ulcică, ba o strachină, ba o lingură de lemn, ba un colac. Publicul a aplaudat și a râs alături de marele actor. Am trăit la cald o experiență inedită și interesantă, spectacolul fiind pentru mine și o întâlnire cu spiritul autentic românesc, o apropiere de lumea satului cu oameni spirituali, critici, mereu preocupați de senzațional în toate formele sale.

A fost un spectacol care mi-a adus relaxare, m-a făcut să evadez timp de o oră din lumea haotică în una așezată și să-mi aduc aminte de bunicii și străbunicii mei. O piesă cu umor scrisă, cu mult farmec și talent interpretată, o piesă la care se râde cu poftă. Există emoție multă și dragoste de tot ce e românesc!

Mi-aș dori ca spectacolul acesta să-i bucure pe toți românii, indiferent de zona țării din care provin, să le trezească amintiri, să îi emoționeze pentru că românilor le plac poveștile, mai ales cele adevărate. (Silivăstru Oana-Maria, elevă în clasa a VIII-a C la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi)

GALERIE FOTO