Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ATOR 03

Unitatea, prietenia, iubirea aproapelui şi de Dumnezeu, dorinţa de dezvoltare spirituală au fost doar câteva dintre valorile care au reunit peste 130 de tineri din Protopopiatul Dorohoi, în a cincea zi a lunii Florar, în cadrul Parohiei „Sf. Ilie Tezviteanul”, Dealu Mare. Această întâlnire a fost cu atât mai specială cu cât tematica propusă în acest an este în concordanţă cu proclamarea anului 2018 drept Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

În cadrul întâlnirii, am avut parte de o gamă variată de activităţi, cuprinzând: participarea la Sfânta Liturghie, o conferinţă emoţionantă şi plină de învăţăminte susţinută de Pr. Sandu Olivian de la Vorona Mare, pe tema importanţei unităţii în vieţile noastre, dar şi  despre cum putem regăsi echilibrul şi pacea interioară într-o lume zbuciumată, doar prin iubirea aproapelui  şi întregirea grupului creştinesc. 

De asemenea, ne-am bucurat în cadrul atelierelor de lucru, în  care tinerii entuziaşti au realizat numeroase activităţi de cunoaştere şi intercunoastere, s-au întrecut în întrebări de cultură generală, toate acestea fiind realizate sub călăuzirea preoţilor moderatori. Nu puteau lipsi nici activităţile sportive, care au fost realizate cu sprijinul voluntarilor Departamentului de Misiune pentru Tineret a Centrului Eparhial Iaşi, cărora le mulţumim pe această cale. La finalul zilei, programul artistic susţinut de participanţi a fost un alt prilej de a lega relaţii semnificative de prietenie şi de a închega, într-un mod armonios, credinţa cu arta frumosului întruchipată de suflete pline de viaţă, zâmbete colorate şi optimism.

Inivitaţii speciali ai spectacolului au fost elevi ai Seminarului Teologic „Sf.Ioan Iacob Hozevitul” care au fost puternic aplaudaţi pentru valorificarea dansului şi cântecului popular românesc.

Prin intermediul tuturor acestor activităţi s-a urmărit ca tinerii prezenți să aibă parte de experiențe care au un rol de inițiere în taina Bisericii, prin împărtășirea valorilor creștin ortodoxe care ne unesc, încurajând, de asemenea, cunoașterea și dialogul dintre grupurile de tineret.

Ținem să mulțumim sincer organizatorilor care mereu pun suflet în a crea astfel de evenimente deosebite, vizând dezvoltarea spirituală a tinerilor, și anume, pr. Ionuț Apetrei, pr. Claudiu Foca, tuturor preoţilor moderatori, dar și voluntarilor ATOR care își aduc în permanență contribuția cu mult devotament, energie debordantă și entuziasm. Frunză Andra - Responsabil media, ATOR Dorohoi

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ATOR 03ATOR 01ATOR 02ATOR 04ATOR 05ATOR 06ATOR 07ATOR 08ATOR 09ATOR 10ATOR 11ATOR 12ATOR 13ATOR 14ATOR 15ATOR 16ATOR 17ATOR 18ATOR 19ATOR 20ATOR 21ATOR 22ATOR 23ATOR 24ATOR 25ATOR 26ATOR 27ATOR 28ATOR 29ATOR 30ATOR 31ATOR 32
DorohoiNews.ro, 09-05-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.05.2018 la 18:57

Felicitari! O sansa curata pentru tineri!

09.05.2018 la 15:44

Felicitari organizatorilor!! Tinerii au nevoie de astfel de intalniri in care bucuria impartasita la umbra linistitoare a Bisericii le ofera un ragaz al prieteniei.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro