Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Folk de Vara 01

După cele patru seri „furtunoase” (la propriu), care au avut loc în Parcul Cholet în fiecare duminică din luna iulie 2018, a urmat Marea Gală „Folk de Vară”, duminică, 5 august 2018, când ne-am bucurat de un soare călduros. 

Această seară a fost așteptată cu  mari emoții în glas și în suflet ,de participanții serilor de folk,care au fost premiați, cu sprijinul Primăriei Municipale Dorohoi, Consiliului Local Dorohoi, Asociației „Lumină pentru copii”, Miracom SRL, Magica Dorohoi, Asociației Neemia, Librăria Univers.

În deschidere au adresat câteva cuvinte publicului și participanților: doamna Valuța Murariu (manager al Casei Municipale de Cultură Dorohoi), domnul Emil Sticea (șeful complexului de apartamente „Floare de Colț” Dorohoi) și doamna Tatiana Lupășteanu (Librăria „Univers” Dorohoi).

În funcție de prestație și evoluție, concurenții au fost premiați după cum urmează:

Marele Premiu: Moroșanu Diana-Botoșani (chitară elecro-acostică accesorizată)
Marele Premiu: Antochi Andreea Cosmina (boxă cu amplificare)
Premiul de Popularitate (voturi internet): Iftodi Marina (set accesorii chitară)
Premiul 1 (husă chitară, suport chitară și acordor)

1. Bilă David
2. Jijie Matei
3. Croitoriu Teodora
4. Cobzaru Larisa
5. Berescu Răzvan
6. Sabina Dumbravă

Premiul 1 grup vocal: grupul „Floare de Colț” Dorohoi 
Premiul 1 grup folk: grupul „The Girls”
Premiul 2 (suport chitară)

1. Aniculaesei Francesca
2. Ionicescu Mădălina

Premiul pentru cel mai CURAJOS Folk-ist: Mariscu Ioana
Premiul pentru cel mai INIMOS folk-ist: Alin Iacob

Premiul 3 (acordor chitară) 

1. Capraru Denisa
2. Fedor Francesca
3. Hritcu Alexandra
4. Ilieș Miruna
5. Găspărel Raluca

Diplomă de Excelență pentru fidelitate și participare:

1. Raus Bogdan
2. Prof. Tănase Vasile

Mulțumim pe această cale Primăriei Municipiului Dorohoi și tuturor partenerilor noștri care s-au implicat în această frumoasă activitate!

Felicitări tuturor concurenților și mult succes în continuare!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Folk de Vara 01Folk de Vara 02Folk de Vara 03Folk de Vara 04Folk de Vara 05Folk de Vara 06Folk de Vara 07Folk de Vara 08Folk de Vara 09Folk de Vara 10Folk de Vara 11Folk de Vara 12Folk de Vara 13Folk de Vara 14Folk de Vara 15Folk de Vara 16
DorohoiNews.ro, 07-08-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

08.08.2018 la 09:50

Chia a fost foarte frumos,felicitări!

07.08.2018 la 16:15

Cine nu a fost la eveniment, nici nu stie ce a pierdut !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro