Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ZMD Folclor_05

Cea de-a treia zi din cadrul Zilelor Dorohoiului a fost înzestrată cu un spectacol folcloric, ce a oferit publicului un strop din tradiția românească.

Debutanții programului au fost Ansamblul folcloric „Mugurelul”, sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu, ce au adus în fața publicului numeroase cântece din folclorul românesc prin care au bucurat iubitorii de tradiție din public și, de asemenea, au acompaniat grupul „Fetele din Botoșani”, ce au oferit o prestație de excepție.

Spectacolul a continuat cu bine-cunoscuta cântăreață de muzică populară Brândușa Covalciuc, alături de care au putut fi admirați și membrii Ansamblului de dansuri populare „Zorii Havârnei”.

Publicul a dansat, a cântat și s-a distrat în compania artiștilor, în ciuda temperaturii nu prea ridicate, dovedind încă o dată dragostea acestora pentru muzică și tradiție. (Miruna M. și Denis S.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ZMD Folclor_05ZMD Folclor_01ZMD Folclor_02ZMD Folclor_03ZMD Folclor_04ZMD Folclor_06ZMD Folclor_07ZMD Folclor_08ZMD Folclor_09ZMD Folclor_10ZMD Folclor_11ZMD Folclor_12ZMD Folclor_13ZMD Folclor_14ZMD Folclor_15ZMD Folclor_16ZMD Folclor_17ZMD Folclor_18ZMD Folclor_19ZMD Folclor_20ZMD Folclor_21ZMD Folclor_22ZMD Folclor_23ZMD Folclor_24ZMD Folclor_25ZMD Folclor_26ZMD Folclor_27ZMD Folclor_28ZMD Folclor_29ZMD Folclor_30ZMD Folclor_31ZMD Folclor_32ZMD Folclor_33ZMD Folclor_34ZMD Folclor_35ZMD Folclor_36ZMD Folclor_37ZMD Folclor_38ZMD Folclor_39ZMD Folclor_40ZMD Folclor_41ZMD Folclor_42ZMD Folclor_43ZMD Folclor_44ZMD Folclor_45ZMD Folclor_46ZMD Folclor_47ZMD Folclor_48ZMD Folclor_49ZMD Folclor_50ZMD Folclor_51ZMD Folclor_52ZMD Folclor_53ZMD Folclor_54ZMD Folclor_55ZMD Folclor_56ZMD Folclor_57ZMD Folclor_58ZMD Folclor_59ZMD Folclor_60
DorohoiNews.ro, 01-10-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro