Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

SF. NICOLAE

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae - patronul și ocrotitorul Catedralei istorice a Dorohoiului nostru, se cuvine să zăbovim câteva clipe asupra a două minunate fotografii care aparțin domnului Marius Petrescu - unul dintre dorohoienii care se străduiesc să reconstituie prin și din fotografii frumosul, enigmaticul și irecognoscibilul (pentru mulți dintre noi) trecut al orașului nostru.

Fotografia este un document de mare valoare prin intermediul căreia s-a imortalizat trecutul făcându-l cunoscut nouă astăzi, darputem imortaliza prezentul făcându-l accesibil copiilor și nepoților noștri.
Vederea cu biserica Sf. Nicolae este compusă din două instantanee, realizate în iarna și respectiv primăvara anului2013, care ulterior (2018) au fost puse împreună ca un adevărat puzzle de către un altdorohoian, Alexandru Taradaciuc.

Imaginea cu biserica Sf. Nicolae stând la întretăierea celor două anotimpuri – iarnă-primăvară – este parcă într-o deplină concordanță cu istoria ultimilor două-trei decenii a acestui sfânt locaș,timp în care, prin lucrările de mare anvergură ce s-au săvârșit atât la exterior cât și în interior, s-a reușit parcă ”întinerirea” acestui monument reprezentativ pentru Dorohoi. Despre frumusețea exterioară, care e vizibilă chiar și ochilor iscoditori și neprietenoși, putem exclama că mai frumoasă ca acum nu cred că a mai fost vreodată!

Cei pasionați au reușit să adune vederi și fotografii cu ”Sf. Nicolae Domnesc” care împreună ne descriu ultimii 130 de ani din viața acestui monument de arhitectură.

Biserica aceasta a rămas neclintită – în ciuda vitregiilor vremii și a anilor care au trecut pe lângă ea. A înfruntat furtuni și trăsnet, a fost prădată și incendiată, dar a rezistat în fața tuturor acestora... Au fost necesare unele reparații și înfrumusețări de-a lungul existenței sale (1522, 1795, 1820, 1858, 1888, 1892-1896, 1908, 1921, 1933, 1946, 2003-prezent) care au reușit să ridice treptat înghețul indiferenței și iarna necredinței aducând în loc căldura credinței și a tinereții, voioșia prezentului acestui sfințit așezământ. Trecutul a trecut... prezentul este viu (înviat) și ne cheamă să ne împărtășim din viața cea fără de moarte...

Voalul, ridicat de balonul multicolor, este puntea de legătură între trecut și prezent dar totodată incertitudinea dintre prezent și viitor. ”Sf. Nicolae Domnesc”, acest dar făcut nouă de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt ne aduce aminte de testamentul său care zice că această biserică: ”... nu este a mea, nu este a voastră ci a urmașilor urmașilor voștri” și de faptul că avem această obligație morală să o lăsăm mai departe ca moștenire celor ce vor veni după noi.
Din dragostea și pasiunea pentru Dorohoi a domnului Marius Petrescu (un exemplu demn de urmat pentru fiecare dintre noi)au rezultat fotografiile și cărțile poștale care au făcut cunoscut orașul nostru devenind un prețios material documentar pentru posteritate. (O.M.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

SF. NICOLAEcu balonul
DorohoiNews.ro, 08-12-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro