Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Preselectii Martisor Dorohoian 2019_19
Preselecţia celei de-a 36-a ediţie a Festivalului „Mărţişor Dorohoian”, care se desfășoară în perioada 1 – 3 martie 2019, a avut loc vineri, 1 martie 2019, începând cu ora 17:00, la Sala Teatrului din Dorohoi.
 
În cadrul concursului festival vor exista două categorii de vârstă, 10 – 15 ani și 16 – 29 de ani, astfel zeci de concurenți talentați se vor întrece pentru marele premiu, trofeul. Anul acesta juriul ce va urmări şi analiza cu atenție prestațiile participanților este condus de compozitorul și dirijorul Gavrilă Viorel în calitate de președinte al juriului, compozitorul şi profesorul Moshe Blănaru din Israel, directorul Clubului Copiilor Dorohoi - Marcel Dupu, interpreta de muzică ușoară Oana Sîrbu, manager CJCPCT - Cornelia Ciobanu, profesor canto muzică-ușoară Constantinovici Cătălina şi directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi -Valuţa Murariu.
 
La ambele categorii de vârstă s-au înscris concurenți din diferite zone ale țării, urmând ca cei ce au trecut de prima etapă, preselecția, să interpreteze două piese în finala ce va avea loc sâmbătă, 2 martie 2019. (Francesca C.)
 
Vezi lista concurenților calificați în finala concursului!
Categoria 10-15 ani:
1. Țurcanu Eva-Maria - 13 ani – Botoșani
2. Mireanu Ștefania-Maria – 12 ani – Bacău
3. Șoimu Victoria – 15 ani – Republica Moldova
4. Șovan Patricia-Diana – 13 ani – Botoșani
5. Bădărău Andrada-Gabriela – 14 ani – Roman
6. Godoroja Maria – 14 ani - Republica Moldova
7. Rusu Teodora Anamaria – 10 ani – Botoșani
8. Ungureanu Gabriela – 11 ani – Botoșani
9. Șubran Diana-Elena – 13 ani – Botoșani
10. Ciubotariu Karina-Ioana – 11 ani – Botoșani
11. Visterniceanu Bogdana-Bianca – 11 ani - Republica Moldova
12. Ungureanu Ana-Maria – 15 ani – Botoșani
13. Bălan Ioana – 11 ani – Botoșani
 
Categoria 16-35 ani
1. Todireanu Karina-Ioana – 17 ani – Botoșani
2. Mihalachi Andra-Elena – 16 ani – Botoșani
3. Maxim-Enache Alexandru-Ionuț - 24 ani – Iași
4. Șulcu Cosmina-Iuliana – 28 ani – Botoșani
5. Viscun Elvira – 18 ani – Republica Moldova
6. Burlac Valentin – 18 ani - Republica Moldova
7. Gaivas Mădălina – 19 ani - Republica Moldova
8. Ristea Ioana – Elena – 16 ani – Bacău
9. Marcu Valeria – 18 ani – Republica Moldova 
 
 
Autor: DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Preselectii Martisor Dorohoian 2019_19Preselectii Martisor Dorohoian 2019_01Preselectii Martisor Dorohoian 2019_02Preselectii Martisor Dorohoian 2019_03Preselectii Martisor Dorohoian 2019_04Preselectii Martisor Dorohoian 2019_05Preselectii Martisor Dorohoian 2019_06Preselectii Martisor Dorohoian 2019_07Preselectii Martisor Dorohoian 2019_08Preselectii Martisor Dorohoian 2019_09Preselectii Martisor Dorohoian 2019_10Preselectii Martisor Dorohoian 2019_11Preselectii Martisor Dorohoian 2019_12Preselectii Martisor Dorohoian 2019_13Preselectii Martisor Dorohoian 2019_14Preselectii Martisor Dorohoian 2019_15Preselectii Martisor Dorohoian 2019_16Preselectii Martisor Dorohoian 2019_17Preselectii Martisor Dorohoian 2019_18Preselectii Martisor Dorohoian 2019_20Preselectii Martisor Dorohoian 2019_21Preselectii Martisor Dorohoian 2019_22Preselectii Martisor Dorohoian 2019_23Preselectii Martisor Dorohoian 2019_24Preselectii Martisor Dorohoian 2019_25Preselectii Martisor Dorohoian 2019_26Preselectii Martisor Dorohoian 2019_27Preselectii Martisor Dorohoian 2019_28Preselectii Martisor Dorohoian 2019_30Preselectii Martisor Dorohoian 2019_31Preselectii Martisor Dorohoian 2019_29Preselectii Martisor Dorohoian 2019_32
DorohoiNews.ro, 02-03-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro