Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tabara Ibanesti 14

În perioada 29-31 iulie 2019, s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și cu sprijinul Sectorului de Misiune – Departamentul Tabere al Arhiepiscopiei Iașilor, „Tabăra din Pridvorul Satului” în Parohiile „Înălțarea Domnului" și „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” din comuna Ibănești, protopopiatul Dorohoi. Alături de copiii din cele două parohii s-au aflat și cei din Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil" din Racovăț, comuna Pomârla. 

Bucuria jocului și buna dispoziție au cuprins, din nou, curtea bisericii! Cei aproape 120 de copii s-au conformat programului taberei care a fost destul de variat, pe placul lor, cu momente de rugăciune în comun, ateliere de lucru, sesiuni de discuție, vînătoare de comori, jocuri sportive, foc de tabără dar și vizionarea unor filme educative. Cei care i-au animat pe copii au fost voluntarii din ATOR Vorona Mare, coordonați de către Valentin Neculaescu.

Primele două zile de tabără, prin discuțiile cu preotul, atelierele de lucru și prin celelalte activități, au scos la suprafață inocența, sensibilitatea, dar și manifestarea spiritului copilăriei chiar și celor mai introvertiți. În seara focului de tabără, alături de participanți, a fost prezent și primarul comunei Ibănești, domnul prof. ing. Romică Magopeţ, care a adresat copiilor gândurile sale de bine, asigurându-i în continuare de implicarea sa în proiectele care-i vizează.

Cea de a treia zi, cea de final, a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghiiîn biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, Ibănești, în cadrul căreia o parte importantă a participanților a primit Sfânta Împărtășanie, după care a avut loc sesiunea de final, clipă în care cei care au dorit să ia cuvântul și-au exprimat aprecierea și dorința de a repeta această experiență, care după părerea lor a durat prea puţin, urmată de vizionarea unui filmuleţ care a surprins momentele cele mai importante ale celor trei zile.

Reușita taberei se datorează entuziasmului tinerilor animatori, participanților cuminți și interesați, dar și celor care au făcut posibile trăirile acestor zile,părintele Mihai Ștefan Bogdan, părintele Berechea Vasile Ovidiu șipărintele Budacă Teodor Cătălin, secondați de  doamnele preotese.

Acum, după terminarea taberei, putem spune că au fost zile frumoase și senine, pline de voie bună, zâmbete și bucurie în comuniune! Pr. Budacă Teodor Cătălin

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tabara Ibanesti 14tabara Ibanesti 01tabara Ibanesti 02tabara Ibanesti 03tabara Ibanesti 04tabara Ibanesti 05tabara Ibanesti 06tabara Ibanesti 07tabara Ibanesti 08tabara Ibanesti 09tabara Ibanesti 10tabara Ibanesti 11tabara Ibanesti 12tabara Ibanesti 13tabara Ibanesti 15
DorohoiNews.ro, 01-08-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro