Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Zilele Nordului 03

Peste 2.000 de turiști din București, Cluj, Mureș, Iași, Suceava, Vrancea, Hunedoara, Galați, Alba, Galați, dar și din Republica Moldova, Italia, Ucraina, Lituania, Mexic, Portugalia, au participat la ediția a șasea a festivalului Zilele Nordului, desfășurat între 16 și 18 august la Darabani și în alte câteva câteva localități din județul Botoșani.

Acestora li s-au alăturat circa 7.000 de botoșăneni care au luat parte la cele 40 de concerte și evenimente din programul din acest an al festivalului. Cei mai mulți participanți s-au înregistrat la concertele ON/OFF din Poiana Teioasa, când patru dintre cele mai iubite trupe din rockul alternativ românesc au acceptat să ia parte la un experiment muzical de excepție, cântând în aceeași formulă în două seri consecutive, însă o dată electric și o dată acustic.

„Experimentul ON/OFF a adus circa 4.500 de persoane în Poiana Teioasa, un record pentru două seri de festival. Pentru noi însă mare bucurie nu sunt recordurile, ci faptul că există un public numeros și realmente viu pentru toate evenimentele pe care le propunem: Tururile Nordului la Botoșani, Dorohoi și Darabani s-au desfășurat cu autocarele pline, lumea vine la conferințele, dezbaterile și atelierele noastre, competițiile noastre sportive adună sute de oameni din toată țara. E entuziasmat pentru noi, organizatorii, să vedem că 250 de voluntari, elevi și studenți din zonă, vor să pună umărul alături de noi la un proiect care să facă bine comunităților lor”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Muzică, arte, sport și călătorii
Sub sloganul #RădăcinileCresc, festivalul din acest an a propus concerte la Conacul Balș și în Poiana Teioasa din Darabani, competiții sportive pentru cicliști, tenismeni și alergători în Pomârla și Darabani, ateliere și conferințe pentru tineri, artă stradală, expoziții și dezbateri, precum și tururi ghidate în Botoșani, Dorohoi, Darabani și Pomârla.

Omul cu șobolani, Implant pentru Refuz, Partizan și The Kryptonite Sparks au fost invitate cu show-uri speciale în ultimele două seri de festival, cântând electric sâmbătă și acustic duminică. Conferința Întâlnirile Nordului i-a reunit la Darabani pe scriitorul Dan Lungu, jurnalista Florentina Toniță, juristul Luca Ciubotaru și anteprenorul Radu Bichir, împreună cu 120 de participanți din toată țara.

Sorin Onișor a condus workshop-ul de fotografie Satele Nordului, HarceaPacea a realizat lucrări de artă stradală în șantierul abandonat din centrul orașului, cercetătorul Alex Aioanei a conferințiat pe tema „Frontiere: Cotidian și imaginat la granița cu URSS”, iar arhitecul Eugen Pănescu și istoricul de artă Irina Leca au susținut un atelier pe teme de conservare a patrimoniului din Darabani.

Maratonul Nordului a adunat aproape 500 de participanți - cicliști, alergători, tenismeni - la startul competițiilor sportive din acest an: MTB Pomârla, Teioasa Trail și Nordul Joacă Tenis.

Tururile Nordului i-au dus pe pasionații de călătorii pe urmele personalităților clasice și contemporane din cultura botoșăneană, precum și pe cele ale avangardiștilor nativi din Dorohoi care au dat tonul în lumea literar-artistică interbelică. Alte călătorii de pe agenda festivalurilor au avut loc la Darabani și Miorcani, la conacele, muzeele și monumentele naturii din zonă.

Cifrele ediției a șasea
Circa 9.000 de persoane au participat la evenimentele ediției a șasea a festivalului.
4.500 de persoane au luat parte la cele două seri de concerte din Poiana Teioasa, peste 1.000 au venit la Conacul Balș pentru concertul de deschidere și filmele proiectate la fiecare miez de noapte, 

La conferințele și atelierele festivalului au participat circa 400 de persoane, alți 100 de participanți au mers în Tururile Nordului, în campingurile oficiale s-au cazat 500 de festivalieri, iar numărul de invitați ai festivalului - artiști, traineri, vorbitori și jurnaliști - a fost de 50 de persoane. Ediția a șasea a Zilelor Nordului a fost realizată de o echipă formată din 25 de membri ai staff-ului tehnic, 25 de colaboratori și 250 de voluntari.

Conlucrarea și infrastructura, cele două extreme ale festivalului
Cele mai mari deficiențe scoase la iveală de această ediție a festivalului - altfel cea mai bună de până acum - au fost cele de infrastructură. Posibilitățile de cazare în pensiunile din Darabani și Dorohoi sunt cu mult insuficiente față de nevoile festivalului, iar locurile de campare și posibilitățile de transport în regiune sunt, de asemenea, limitate. 

„Cel mai important câștig al ediției a fost mobilizarea exemplară a comunităților locale în care lucrăm. Simpli cetățeni, oameni de afaceri, reprezentanți ai administrațiilor locale, cu toții s-au implicat mai mult ca oricând - credem că acesta este semnalul care ne arată că discursul nostru încăpățânat despre nevoia de a lucra împreună, dar mai ales despre posibilitatea de a face acest lucru, a fost câștigător. Ne străduim în fiecare an să lucrăm cu tot mai mulți furnizori locali, voluntarii noștri de altădată iau roluri cu tot mai mare răspundere în festival, iar în acest an am simțit pentru prima oară că aici în Nord se formează o echipă adevărată, mare și puternică”, spune Alex Teioșanu, directorul executiv al Asociației Nord și al festivalului.

Despre Zilele Nordului
Zilele Nordului este un festival de muzică, arte, sport și călătorii găzduit la Darabani, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.

Festival este organizat de către Asociația Nord, având ca parteneri principali Bergenbier, Consiliul Județean Botoșani și Radio Guerrilla. Zilele Nordului beneficiază de sprijinul Argo, Fapte, al Primăriilor și Consiliilor Locale din Darabani, Pomârla și Păltiniș, precum și al companiilor Arond, Activ Explore, Bee Swing, Betty Ice, Cadasplan, Ethic Sport, Pirania, Darex, Dorna, Koket, Miracom, Nicvitib, Sagrod și Tipografia Arta.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Zilele Nordului 03Zilele Nordului 01Zilele Nordului 02Zilele Nordului 04Zilele Nordului 05
DorohoiNews.ro, 20-08-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro