Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cupa

O tânără dorohoiancă din clasa aXIa de la Colegiul Naţional "Grigore Ghica" a fost premiată la un concurs inititulat "Tinerii antreprenori se formează în şcoli". Carina Ungureanu împreună cu alţi şapte elevi ai instituţiei sus amintite au participat la o competiţie organizată de Casa Corpului Didactic din Maramureş, Casa Corpului Didactic Botoşani şi Asociaţia Bucura, filiala Maramureş. Competiţia a urmărit să promoveze formarea educaţiei în rândul tinerilor, dialogul între tineri, circulaţia internă şi internaţională a tinerilor şi a avut scopul de a îi determina pe tineri să se implice în viaţa socială şi economică.

Profesorii şi elevii au fost chemaţi în primă fază la Băile Felix pentru cursurile de formare şi pentru familiarizarea cu procedurile de derulare a concursului. Tabăra a avut loc în două reprize, în perioada 7-14 iulie participanţii au fost la pregătire şi formare. După această etapă ei au trebuit să realizeze în termen de zece zile un proiect, un plan de afaceri pe care să îl posteze pe platforma program a asociaţiei. În tot acest timp, ei au fost nevoiţi să facă lobby pentru proiectul lor şi să îşi determine prietenii să îi voteze. Votarea a început de pe data de 30 iulie şi s-a încheiat pe 18 august, la ora 14:00. Pe data de 21 s-au afişat câştigătorii, iar Carina Ungureanu se afla printre aceştia.

Toţi participanţii au primit diplome, locul I, II, III, IV, V au primit cupe şi bani. Primul loc a primit patru milioane, al doilea, trei milioane, iar restul până la cinci, două milioane. Criteriul care a contat cel mai mult a fost originalitatea în gândire şi în prezentare.
 
Din partea Colegiului au partcipat, două grupe, prima condusă de d-na director Dana Azoicăi a fost formată din Raluca Halaghiuc, Drăgăstan Isabela, Amariei Ioana şi Duţă Raluca, a doua condusă de Xenia Constantin a fost formată din Alina Dănilă, Gheorghe Ionuţ, Carina Ungureanu, Ionela Ursea.

"A fost o experienţă benefică pentru toţi cei implicaţi, mai ales că nu doar copiii au participat la acele cursuri de formare, ci şi noi, profesorii. Ne-am bucurat mult atunci când am aflat că eleva, Carina Ungureanu a luat locul II", ne-a declarat profesoara Xenia Constantin. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cupa
DorohoiNews.ro, 25-08-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.08.2011 la 23:49

Fleicitari>:D :D<

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro