În Tara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare a luatfiinţă, la 1 septembrie 1919, în orașul Dorohoi, Școala Normală de învăţători, fiind prima vatră de cultură de acest fel din nordul ţării.
În primul an, şcoala a funcţionat în localul Gimnaziului „Grigore Ghica Voievod” (astăzi Colegiul Național).

La 9 octombrie 1919, Moșia familiei Cananău era vândută Primăriei din Șendriceni, de la care a fost cumpărată de Ministerul de Instrucţie, în anul 1920, pentru mutarea aici a Şcolii Normale.

Întemeietorul școlii este Constantin N. Iancu, fiu de preot, originar din Bârlad, „înfiat” de Dorohoi prin căsătoria cu Eugenia Dintevici. A funcționat aici ca director a celor mai importante școlii existente la acea vreme, Gimnaziul „Gr. Ghica” din Dorohoi (1912-1919) și respectiv Școala Normală (1919-1944).
Patronul școlii-Alexandru Vlahuţă. Prin Decretul Regal nr. 347/1920 se aproba ca Școala Normală să se numească „Alexandru Vlahuță”. „... Școala a primit numele autorului României Pitorești și pe fondul sănătos al operei sale, al dragostei de viață și al respectului față de om și de muncă, se urmărea pregătirea învățătorilor pentru satele țării”.

Localul. Începând cu anul şcolar 1921-1922, numărul şcolarilor a sporit, astfel că în anul 1923 s-a luat inițiativa construirii unui local de școală adecvat. Construit între 1923-1927, realizarea acestui important deziderat s-a datorat în cea mai mare parte tânărului director misionar – C. N. Iancu.

La ridicarea acestui nou local au contribuit pe lângă meseriaşii angajaţi de antreprenor, elevii normalişti dintre anii 1923 şi 1927care au săpat şanţurile pentru temelie, au cărat cărămizi pe schele, var nisip, ciment, tigla. Munca era organizată pe serii de 15-20 de zile, dar entuziasmul elevilor nu putea fi oprit.

Premii și medalii. În anul 1920, Scoala Normală „Alexandru Vlahuţă” obţinea o medalie de aur la o expoziţie pe ţară; în 1921 la o altă expoziţie, organizată de Ministerul Industriei, şcolii i s-a acordat o nouă medalie de aur, iar la expoziţia agricolă din Dorohoi, primea în 1926, diploma de onoare pentru exponantele sale, ș.a.

Revista „Frângurele”.În 1927 s-a editat revista „Frângurele” scrisă şi multiplicată de elevi la şapirograf. Revista sintetizează sufletul şcolii, în paginile ei - de la început şi până astăzi - se găsesc înscrise toate frământările spirituale, toate năzuinţele şi nădejdile atâtor serii de absolvenţişi elevi ai şcolii. Talentații semnatari ai articolelor (proză sau versuri) au fost premiate de societatea „Tinerimea Română”.
Un „focar” de cultură. De-a lungul anilor, școala a fost vizitată de diferiţi oameni de seamă precum: marele istoric N. Iorga, Prof. univ. Ioan Simionescu, Ministrul învăţământului C. I. Anghelescu, Prof. univ. O. Tafrali, I. D. Ştefănescu, Prof. univ. Ioan Borcea, Prof. univ. Simion Mehedinţi, C. Narli, Prof. univ. Cezar Papacostea, Prof. univ. Ştefan Motas-Zeletin, D. V. Toni, marele muzician George Enescu, romancierul Liviu Rebreanu împreună cu soţia sa. Toţi aceşti vizitatori de onoare au remarcat buna pregătire a elevilor de la Şendriceni, capabili să înveţeşi pe alţii, nu numai prin predarea cunoştinţelor teoretice, dar gata să pună umărul şi la ridicarea socială şi culturală a satelor.

Absolvenții. Din cele 32 de serii de absolvenţi, a dat ţării peste o mie de învăţători, adevărați Apostoli ai satului românesc. Absolvenți ai acestei instituții de învățământ găsim profesând în mai toate domeniile de activitate: militar, bisericesc, artistic, universitar, etc., parte dintre ei făcând cunoscut numele acesteia și peste hotare.

38 de ani de existență. Timpul celor aproape 4 decenii de funcționare a Școlii Normale este structurat astfel: perioada învățământului cu 6 clase (1919-1931); perioada cu 7 clase (1931-1935); perioada cu 8 clase (1935-1948) şi perioada Școlii Pedagogice de 4 ani (1948-1957).

Începând cu anul 1954, Școala Pedagogică (denumire primită în urma Reformei din Învățământ din anul 1948) intră în lichidare și este mutată la Dorohoi, unde funcționează până în 1957. (O.M.)

GALERIE FOTO