Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activ_39

Întrucât sosirea toamnei, a roadelor bogate din livezi, a covoarelor nesfârșite de frunze multicolore și a vremii schimbătoare merită a fi transformate în prilej de celebrare, Școala Primară „Ioan și Natalia Corbu” din Dămileni a gazduit anul acesta un eveniment omagial pentru anotimpul culorilor și bogățiilor la care au luat parte numeroși elevi atât ai școlilor din comuna Cristinești, cât și ai școlilor din comunele vecine și din Dorohoi.

„Sărbătorile toamnei 2019” au avut loc în data de 24 octombrie în parcul „Ioan și Natalia Corbu” din satul Dămileni, comuna Cristinești, unde au fost desfășurate diverse activități artistice, toate având scopul de a înfățișa frumusețile aduse de toamnă prin ochii copiilor.

Evenimentul a adunat la Dămileni invitați reprezentanți ai mai multor instituții școlare din zonă ce au întreținut o atmosferă inedită prin interpretările lor, făcând ca spectatorii să fie plini de voie bună, să cânte și să danseze, în ciuda vremii înfumurate. Printre aceștia se numără:

- Școala Gimnazială „Mihail Kogalniceanu'” Dorohoi cu ansamblul „Stejarelul” coordonat de prof. Enea Leonid;
- Clubul Copiilor Dorohoi prin elevele Blumetti Maria-Betty și Mihai Miruna-Ecaterina, coordonate de prof. Mihai Paul-Ciprian;
- Școala Gimnazială Nr. 1 Dumeni cu ansamblul „Vlăstarele lui Enescu” coordonat de prof. Chiorescu Alin;
- After School Cristinești cu formația de dansuri „Dreams danc” și grupul vocal „Glasuri colorate”, coordonator prof. Paula Gavriluță;
- Școala Gimnazială „Ioan Murariu” Cristinești, prin elevi ai claselor P-IV ce au recitat propriile creații în versuri cu tematica „toamna”, sub îndrumarea prof. Jităreanu Bianca și Roman Simona;
- Școala Gimnazială Nr.4 Fundu Herții, printr-un moment artistic de dans coordonat de înv. Parasca Cristina, înv. Caruntu Dana Ramona, prof. Roman Simona, prof. Posteucă Anca, prof. Aostăcioaie Roxana și prof. Simionescu Dorina.

Pe lângă momentele artistice ale invitaților, activitatea a presupus și un concurs cu următoarele secțiuni: 
- „Toamna-n rime” - creație literară;
- „Culorile toamnei” - concurs de creație artistică - desene, colaje;
- „Parada costumelor de toamnă”.

La fiecare secțiune, elevii au fost premiați cu diplome și trofee, fiind jurizați de înv. Parasca Cristina, prof. Roman Simona, prof. Streteanu Daniela, prof. Jităreanu Bianca și prof. Filip Otilia. Un rol important în organizarea și desfășurarea „Sărbătorilor toamnei 2019” l-a avut înv. Parasca Dorin, menținând o atmosferă festivă și având grijă de fiecare detaliu cu minuțiozitate și profesionalism. La eveniment fost prezenți și primarul comunei Cristinești, Stredie Marinel, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești, prof. Darie Oana și Nechita Cristina, în calitate de sponsor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activ_39Activ_01Activ_02Activ_03Activ_04Activ_05Activ_06Activ_07Activ_08Activ_09Activ_10Activ_11Activ_12Activ_13Activ_14Activ_15Activ_16Activ_17Activ_18Activ_19Activ_20Activ_21Activ_22Activ_23Activ_24Activ_25Activ_26Activ_27Activ_28Activ_29Activ_30Activ_31Activ_32Activ_33Activ_34Activ_35Activ_36Activ_37Activ_38Activ_40Activ_41Activ_42Activ_43
DorohoiNews.ro, 26-10-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro