Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

izvorul_tamaduirii

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin.

Originea acestei sarbatori se afla in legenda unei minuni care s-ar fi petrecut langa un izvor de langa Constantinopol. Potrivit credintei, un orb si-ar fi recapatat vederea spalandu-se pe ochi cu apa acestuia. Orbul ar fi ajuns aici calauzit de Leon (viitorul imparat al Bizantului – 457-474), caruia ii ceruse apa. Imparatul fusese la randul lui calauzit si indemnat de glasul Maicii Domunlui. Ajuns mai tarziu in scaunul imparatesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserica din zid (actualul edificiu dateaza din 1835).

Izvorul Tamaduirii. Traditii si obiceiuri romanesti
In aceasta zi, in lacasurile de cult dupa Liturghie, se face sfințirea agheasmei mici. In unele locuri exista credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli si duhuri rele pentru un an si se inzdravenesc. De asemenea, uneori se mai pastreaza obiceiul preoților de a merge in aceasta zi la izvoarele de apa pentru a le sfinți si, a le proteja de secare sau de adapostirea duhurilor rele in preajma lor. In unele zone prelații merg si fac stropirea caselor enoriasilor cu agheasma mica.
In tradiția populara, Izvorului Tamaduirii este pentru sapatorii de fantani cea mai spornica din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai usor de gasit.

In alte zone, tinerii fac legamant juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronunţarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

In unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc. se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii.

Dupa incheierea solemna a legamantului, copiii si apoi oamenii maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul faţa de altul ca adevaraţi fraţi şi surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viaţa, işi impartaşeau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Originea acestei sarbatori se afla in legenda unei minuni care s-ar fi petrecut langa un izvor de langa Constantinopol. Potrivit credintei, un orb si-ar fi recapatat vederea spalandu-se pe ochi cu apa acestuia. Orbul ar fi ajuns aici calauzit de Leon (viitorul imparat al Bizantului – 457-474), caruia ii ceruse apa. Imparatul fusese la randul lui calauzit si indemnat de glasul Maicii Domunlui. Ajuns mai tarziu in scaunul imparatesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserica din zid (actualul edificiu dateaza din 1835).

In aceasta zi, in lacasurile de cult dupa Liturghie, se face sfințirea agheasmei mici. In unele locuri exista credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli si duhuri rele pentru un an si se inzdravenesc. De asemenea, uneori se mai pastreaza obiceiul preoților de a merge in aceasta zi la izvoarele de apa pentru a le sfinți si, a le proteja de secare sau de adapostirea duhurilor rele in preajma lor. In unele zone prelații merg si fac stropirea caselor enoriasilor cu agheasma mica.
In tradiția populara, Izvorului Tamaduirii este pentru sapatorii de fantani cea mai spornica din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai usor de gasit.

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, izvorul tamaduirii
Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Marie, izvor al dumnezeiestii tamaduiri, grabnic ascultatoare si eliberatoare, aparatoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornica catre facatorul, nadejdea, acoperamantul si ajutorul celor ce alearga la tine, iti cer dumnezeiasca ta intelegere. Nimeni din cei ce au venit la tine nu a iesit afara lepadat, curata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, ci, cerand harul, a primit darul cererilor celor de folos.

Şi noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, intrand cu nevrednicie in preacurata ta casa, in aceasta sfanta manastire, alergam catre tine, scaparea noastra, aparatoarea noastra, nadejdea, acoperamantul, ajutorul nostru, iar tu, ca Maica noastra duhovniceasca, preaiubitoare si preamilostiva asculti cererile noastre.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

izvorul_tamaduirii
DorohoiNews.ro, 24-04-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro