Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1 IMG

Ziua Națională a Portului Tradițional din România este sărbătorită duminică, 10 mai 2020. Începând cu data de 13 mai 2015, Legea 102/2015, privind instituirea acestei zile în cea de-a doua duminică a lunii mai, a fost publicată în Monitorul Oficial și prevede organizarea de manifestări și evenimente cultural-artistice, educative și sociale, prin care să „se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”.

Pentru marcarea acestei zile, Casa Municipală de Cultură Dorohoi organizează o expoziție de costume tradiționale românești din zona Moldovei și Bucovinei, care se va desfășura în incinta instituției, într-un spațiu aflat în proces de pregătire a unui muzeu-atelier de artă și meșteșuguri populare. Expoziția va putea fi vizionată pe site-ul Casei Municipale de Cultură, www.casadeculturadorohoi.com, începând cu ziua de sâmbătă, 9 mai 2020, la secțiunea evenimente. Organizatorii proiectului își doresc ca prin acest demers să aducă un elogiu acestei importante mărturii culturale a poporului român precum și precursorilor care au făurit aceste straie cu poveste, ce reușesc să însumeze toată credința, magia și iubirea pentru frumos a românilor. 

Evenimentul poartă un mesaj de dăinuire în timp a personalității și gustului artistic al oamenilor din zona noastră: să nu dăm uitării de unde am plecat și unde ne vom întoarce. Motivele populare regăsite în aceste costume tradiționale, romburi, spirale, flori, spicele de grâu, alegerea culorilor, croiul cămășilor, reprezintă personalitatea unică a neamului nostru, precum și individualitatea și creativitatea artistică a meșteșugarilor români, fiecare piesă a costumului fiind un unicat, având propria personalitate, deoarece avea un creator unic.

Nu moartea înaintașilor reprezintă marea pierdere a vieții noastre spirituale și culturale, ci ceea ce permitem să moară în noi în timp ce noi trăim. Costumele tradiționale reprezintă obiectul cel mai apropiat de corp, cu alte cuvinte, este „a doua piele a omului”; cea care l-a însoțit  de-a lungul istoriei, în momentele cele mai importante ale trecerii prin viață: nașterea, botezul, logodna, nunta, moartea. Exista chiar și o cămașă, țesută după un ritual strict, pentru vremuri de răspântie sau molime, care puteau strica echilibrul vieții, numită cămașa ciumei.  Acum parcurgem împreună o  nouă etapă a existenței neamului nostru: băjenia. Depinde doar de noi ce vom face și cum vom reacționa cu timpul și vremurile ce ne-au fost date. 

Mulţumim celor care ne-au sprijinit în demararea acestui proiect, tuturor celor care ne-au oferit costumele populare regăsite în expoziție, fotografului Marian Gabriel Nacu, Primăriei Municipiului Dorohoi pentru susținerea acordată, magazinului Super Splendid pentru manechinele oferite. Inițiatorii și coordonatorii acestui eveniment: director Casa Municipală de Cultură Emanuela Chitic Ciurciun, referent Miruna Andreea Moruzi, referent Mihai Eduard Dumitru, referent Bogdan Herghiligiu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1 IMG2 IMG3 IMG4 IMG5 IMG6 IMG7 IMG8 IMG9 IMG
DorohoiNews.ro, 08-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro