Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ostafi-Alexandru

Un misionar și un trăitor al credinței ortodoxe. Despre misionarismul desfășurat de Inginerul Alexandru ar fi multe de spus, începând de la discuțiile bine argumentate referitoare la ABC-ul învățăturii de credință ortodoxă și până la activitățile cultural-religioase desfășurate la nivel de oraș prin intermediul Asociației „Frăția Ortodoxă”, distribuirea de cărți, reviste, pliante, iconițe, și multe altele.

În fapt, în domnul inginer Alexandru Ostafi am văzut un misionar ortodox cum nu prea mai sunt astăzi și de care Biserica are mare nevoie. A fost un misionar cred, în primul rând, datorită flăcării credinței care ardea în sufletul său, flacără aprinsă de părinții săi, cum și el de fapt mărturisește: „Părinții mei au fost oameni drepți... m-au crescut, așa cum a făcut și cu eleviilor, în spiritul dragostei de muncă, de adevăr și dreptate, iar învățăturile lor m-au călăuzit în toată viața mea. Mama și bunica au fost și evlavioase. Încât de la ele am învățat evlavia apoi credința creștină ortodoxă”. Tot el spunea că „părinții mei au fost severi și exigenți cu mine, și dau acum slavă lui Dumnezeu pentru aceasta. De la ei am învățat că nu există decât o singură rușine:aceea de a fi un ticălos, o secătură, o bestie, o lichea, fie ea și intelectuală, sau o reptilă morală”.

Adesea povestea cu nostalgie și apreciere de un om drag sufletului său: Părintele Protopop Constantin Ștefănescu de la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”. „Am învățat multe de la părintele Constantin, ale cărui predici le-am ascultat cu atenție 25 de ani, adică până în 1986 când a plecat la Domnul. Pentru mine a fost un Preot între preoți. În biserica ctitorită în Dorohoi la 1495 de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, părintele citea Evanghelia la ora 10, apoi predica o oră și nimeni nu se plictisea. Îi învăța pe oameni cum să se despătimească, cum să trăiască cu adevărat creștinește, cum să trăiască Ortodoxia în toată adâncimea ei, ca să își rezolve atât problemele cu care se confruntă aici, în viața pământească și totodată să se mântuiască de iad și să moștenească fericirea cea adevărată și veșnică a Raiului”.

Un principiu de viață pentru Ing. Alexandru a fost implicarea, implicarea în viața comunității, în viața Bisericii: „Creștinismul cere implicare.Căci în toate domeniile și cu atât mai mult în cel spiritual, trebuie implicare, nu o prestație de un formalism desăvârșit. Fața lumii se poate schimba în bine nu prin revoluție burgheză, proletară, sexuală, ci prin „revoluție” spirituală prin trăirea Ortodoxiei în toată adâncimea ei. 

Mi-am adus aminte de un lucru pe care și-l dorea mult să-l realizeze: pe panourile de intrare în județul Botoșani, „județul cu cea mai mare densitate de genii pe kilometrul pătrat”, de asupra lui Eminescu,Enescu, Iorga,să fieașezatăicoana Sfântului Ioan Iacob Românul, născut în județul nostru. Nu a mai reușit să își desăvârșească gândul.

Aș vrea să redau în continuare câteva gânduri pe care Ing. Alexandru le aducea în discuție adesea, el fiind un om căruia îi plăcea foarte mult să vorbească și mai ales să vorbească despre Dumnezeu, despre credință, despre cum să devenim mai buni:

„Este necesar să oferi copiilor accesul la cultură. La Cartea Cărților-Sfânta Scriptură, la dicționare explicative, la cărți fundamentale. Și să insiști să le citească. În 1964, în vacanța mare dintre clasa a X-a și a XI-a, am citit Biblia. Fiindcă o aveau în casă părinții mei, deși eram în plin regim comunist. Azi întâlnesc oameni cu facultate care n-au citit Biblia, deși spun că sunt credincioși.
„În goana noastră după materie să nu uităm de suflet!”
„Educația în România de azi e o prioritate în retorică, nu și în realitate”.
„Esențial să învățăm pentru un scop, cu un folos în viața de zi cu zi”.
„Eu ce ofer în schimbul a ceea ce pretind?”
„Autoevaluarea, secretul reușitei oricărui profesor”.
„Chiar ar trebui să ne pese de țara asta”.

Înainte de a muri, bunica sa Aglaiai-a spus așa:„Să țineți minte!Bine faci, bine găsești și la bine te duci. Rău faci, rău găsești (aici) și la rău te duci (dincolo în veșnicie)”.
Inginerul Ostafi Alexandru ne-a părăsit, a părăsit lumea aceasta în data de 11 august 2020 dar nădăjduim că a plecat la mai bine. Nu a uitat cuvintele bunicii și a căutat să facă cât mai mult bine cât a trăit aici pe pământ, acum el s-a dus să-și primească răsplata pentru faptele sale.

Recent, într-un articol scris de el încheia așa: „Bunul Dumnezeu să-i ierte pe înaintașii noștri, să-i odihnească și să-i bucure cu drepții întru Împărăția Sa, iar pe noi să ne miluiască și să ne dăruiască bucuroasă revedere cu ei în bucuria Împărăției Sale. Amin”

Bunul Dumnezeu să te ierte și să îți dăruiască bucuria revederii cu cei dragi în Împărăția cerurilor!

O.M.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ostafi-Alexandru
DorohoiNews.ro, 30-08-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro