Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, unul dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe, care se întinde până pe 24 decembrie.

Postul Crăciunului vine cu o mulțime de obiceiuri, superstiții și tradiții păstrate din moși-strămoși, care sunt respectate chiar și astăzi de mulți români. Spre exemplu, potrivit datinii, după Lăsatul Secului oalele în casă trebuie să fie așezate cu gura în jos, pentru a alunga paguba sau boala.

Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului
Așa cum spun bătrânii, vremea din postul Crăciunului este un indiciu care transmite cum va fi vremea în primăvara anului următor. Dacă vremea nu este foarte rea, se spune că primăvara va fi ploioasă.

Pe 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, dacă este senin, se spune că vara va fi secetoasă. Tot în această zi se dă de pomană pentru cei care au murit fără lumină şi se ung ferestrele şi uşile cu usturoi pentru ca în casa respectivă „să nu intre farmece”.

Pe 29 noiembrie, în ajunul Sfântului Andrei este ”Noaptea strigoilor”, și potrivit tradiției, se ung uşile și ferestrele cu usturoi pentru a alunga strigoii, iar vitele se aprără cu mac şi sare. Se spune că dacă este lună plină şi cer senin, iarna va fi prietenoasp, iar dacă sunt nori, vor fi zăpezi mari. Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se gătește cu usturoi și nu se împrumută din casă.

Ce este interzis să faci în Postul Crăciunului

Pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara, nu se lucrează în mină și nu se folosesc lucruri negre. De asemenea, femeile nu cos și nu opăresc rufe, pentru a nu se îmbolnăvi copiii. Acestora li se fac cruci pe frunte şi mâini cu miere şi dovleac, pentru a fi apărați de vărsatul de vânt.

De Sfântul Nicolae, considerat protector al femeilor și copiilor, se spune că dacă nu a nins va fi iarna grea şi lungă.

Pe 20 decembrie, de Ignat, nu se mai spală rufe până după Bobotează, se taie porcii şi se spune că toți membrii casei trebuie să vadă sângele porcului, pentru a fi apărați de boli și a avea noroc. În Ajunul Crăciunui se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se piardă norocul.

Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, celebrat în data de 15 noiembrie
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni – Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.

Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.

În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod ștefan cel Mare și Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.

În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamț. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.

GALERIE FOTO