Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sfanta_mare_mucenita_ecaterina_20

Sfânta mărită și cinstită Mare Muceniță Ecaterina este prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 25 noiembrie. Ecaterina s-a născut în Alexandria, fiind fica guvernatorului provinciei egiptene, Contas pe vremea împăratului Maximinus, pătimind pentru Dumnezeu în anul 305. Slavii o prăznuiesc pe sfânta pe 24 noiembrie, în timp ce grecii, arabii și românii o cinstesc o zi mai târziu.

Povestea Sfintei Ecaterina
Alexandria, provincie considerată centrul cunoașterii elenistice în Antichitate este locul unde Elena primește o educație așa cum nu mulți se pot laudă, învățând despre cei mai mari învățăcei și filozofi ai timpului. Datorită faptului că excelează prin frumusețea și inteligență pe care i-a dat-o Domnu, tinerii care proveneau din cele mai bogate familii ale imperiului obișnuiau să ceară des mâna Sfintei, însă ea nu a ales pe niciunul. Le spune părinților că nu va deveni soția nimănui, decât cu cineva care va fi mult mai celebra, bogată, frumoasă și mai înțeleaptă decât ea.

Mama Ecaterinei, o creștină care își ascundea credință, o trimite la propriul ei duhovnic, un Sfânt care obișnuia să petreacă majoritatea itmpului în singurătate într-o peștera, rugându-se. Ascultând-o pe Ecaterina, părintele îi spune că această va cunoaște un tânăr care o va depăși întru toate.

Astfel, imaginea mirelui apăru în mintea fecioarei, iar cu fiecare zi care treacea dorința lui tot creștea. Adevărul, după care sufletul îi tânjea, îi apăru. La despărțire, mirele îi înmâna Ecaterinei o icoană în care cu Născătoarea de Dumnezeu Fecioara și cu Mântuitorul în brațe. Acesta o sfătuiește să se roage mereu cu credință către Regina Raiului.

Toată noaptea după ce veni de la Sfânt Ecaterina se ruga. Iar așa i-a fost dat să o vadă pe Fecioara Maria, înaintea căreia îngenunchează. Iar Maria îl trimite pe Mântuitor să o vadă. Însă fiul își întoarse față de la ea spunând că El nu poate să o vadă deoarece era urâtă, dintr-un neam oarecare, zgârcită și nici deșteaptă. Mai mult, ea nu a cunoscut apă Sfântului Botez și era fără pecetea Duhului Sfânt, potrivit calendarortodox.ro.

Sfânta se întoarce la părinte foarte întristată. Acesta o primește cu multă dragoste, o învață credință cea dreapta și îi spună să își păstreze puritatea și integritatea, rugându-se neîncetat. La fină, acesta savarseste asupra ei taină Sfântului Botez. Maică Domnului i se arată din nou cu Mântuitorul. De această dată Hristos o privește cu tandrețe, dându-i un inel de o frumusețe nemaintalnita.

În tot acest timp, Maximinus merge la Alexandria cu prilejul unei sărbători păgâne. Tocmai de aceea, sărbătoarea a fost celebrată cu mare fast și cu un număr important de oameni. Toate țipetele animalelor sacrificate, fumul și mirosul saracelor animale, focurile care ardeau în continuu și agitația păgânilor copleșeau Alexandria. La acest festival se aduceau și jertfel umane, aruncând în foc oameni de credință dreapta, care refuzau cu îndârjire să aducă ofrandă zeilor. Din dorința și iubirea Sfintei pentru cei sacrificați, își ia inima în dinți și merge la marele conducător pagan al imperiului.

Ecaterina se prezintă singură, își mărturisește credință în adevăratul Dumnezeu, denunțând cu înțelepciune greșelile pe care păgânii le făceau. Frumusețea sfintei devine captivantă pentru împărat. Acesta, pentru a o determina și a îi arată că păgânii sunt superiori creștinilor prin prisma religiei, ordona adunarea a 50 din cei mai învățați dascăli ai imperiului. Totuși, Sfânta îi învinge cu înțelepciunea ei, determinându-i pe aceștia să creadă în Hristos. Ecaterina îi întărește cu semnul crucii, iar aceștia acceptă cu curaj moartea în numele Domnului, fiind arși la porunca împăratului.

Văzând că nu are cum să o mai convingă pe Sfânta, împăratul îi promite bogațîi și faima. Această refuză hotărât, fapt care îl determina pe împărat să ordone să fie supusă la torturi inimaginabile iar mai apoi să fie aruncată în inchisoara. Împărăteasa Augusta, auzind foarte multe lucruri despre Ecaterina, dori să o cunoască. Această îl convinge pe comandantul armatei să vină împreună cu mai mulți soldați la închisoare. Ce văzu împărăteasa acolo nu îi veni să creadă. Acolo era Ecaterina, puternică, dând dovadă de tărie de spirit și mereu învăluită de Harul Dumnezeiesc. Cu multă răbdare începe să explice toate învățăturile creștine celor nou-veniți pe care reușește să îi convertească la creștinism.

La o zi distanță mucenița este adusă în față curțîi de judecată, unde este amenințată că va fi trasă pe roată. Împăratul îi cere să aducă jertfă zeilor și să se abată de la calea cea îngustă și dreapta. Sfânta continuă să îl mărturisească cu tărie pe Hristos, ea însăși apropiindu-se de roată de tortură. Atunci un înger apăru și lovi toate instrumentele de tortură care deveniră mai apoi bucăți.

La văzul acestei minuni, împărăteasa dar și 200 de soldați își mărturisesc în public credință în Marele Dumnezeu, fapt pentru care sunt decapitați. Împăratul, furios, încerca iarăși să o ademenească pe Muceniță, propunându-i să fie soția lui, cerere întâmpinată iarăși cu refuz. Își mai mărturisi o dată credință și iubirea pentru Dumnezeu și Hristos, mai rugându-se o dată la Mirele Ceresc și își puse capul pe butuc sub sabia călăului.

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina sunt duse de un înger în Muntele Sinai. Acolo, în preajma secolului al IX-lea sau al X-lea se găsește cinstitul ei cap dar și mâna stânga, care mai apoi au fost puse cu mare cinste în biserica din Mănăstirea Sinai. Un fragment al Moaștelor Sfintei se găsesc și la biserica Sfânta Ecaterina din Capitală.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

sfanta_mare_mucenita_ecaterina_20
DorohoiNews.ro, 25-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro