Volumul „PRIN SATUL DE ALTĂDATĂ – IBĂNEȘTI” , apărut de curând la Editura Quadrat continuă trimiterile temporale și spiralele cronologice, cu lumea fabuloasă a Ibăneștiului natal, din scrierile anterioare ce poartă semnătura profesorului Octavian Vitcu, corelându-le acum cu cotidianul, recuperând mai amplu o lume care cunoaște convertirea, după ce a văzut întretăierea răspântiilor. 

Prefața, cu o pertinentă motivare, e semnată de ziaristul Dumitru Ivan care remarcă: „Scrierile domnului profesor – inginer care s-a simțit legat sufletește de satul său și de ibăneștenii săi vor rămâne mărturii de profesie și conștiință ale omului născut aici, care și-a slujit comunitatea (…)”; „În paginile scrise de autor pulsează viața care în permanență a însuflețit acest colț de țară. Bătrânii amintesc cu emoție tradițiile pe care le-au cunoscut în anii copilăriei, că au trăit după tiparul acestor tradiții, în pofida altor strădanii.”; „Cartea lui Octavian Vitcu mai însumează și alte aspecte ce vin să se înscrie ca trăsături definitorii pe moșia Ibăneștilor, ca moștenitor a unor înaintași de fală: păreri ale bătrânilor despre satul de demult, momente de opoziție față de constrângerea socială – răscoala din 1907, revolta anticomunistă din 1952 (…) << Prin satul de altădată – Ibănești >> aduce o bucurie autorului, fiul acestei așezări, și o bucurie pentru toți cei care își iubesc sincer locul în care s-au născut.”

Volumul este o carte - confesiune, în care autorul poartă pe cel-care-citește dinspre poveștile copilăriei dăruite de învățătorul Ionel Hușneac și de mătușa Anița Cardaș – rememorând prin cuvinte bine ticluite șoapte de dincolo de timp ale primelor experiențe de viață -, spre lumea reală a satului de azi, cu specificitatea locului, seducătoare prin petele de culoare ale cadrului comunitar. 

Structurată în 14 capitole, - ordonate cronologic și sugestiv intitulate: ”Ibănești – file de istorie”, ”Poveștile copilăriei”, ”Colectivizarea forțată, decesul obiceiurilor și tradițiilor locale”, ”Chiaburii satului – piedică în calea colectivizării”, ”Meserii dispărute din sat”, ”Cum am trecut de la agricultură la învățătură”, ”Anii cei mai frumoși ai vieții mele – studenția”, ”Jocurile copilăriei”, ”Tradiții în satul ibăneștean”, ”Pelerini”, ”Ce spuneau bătrânii în satul meu de demult”, ”Vise tălmăcite de bătrânii satului”, ”Superstiții în satul de demult”, Anexe, Epilog, Glosar, Foto- album ibăneștean și o listă de lucrări ale autorului, cartea este formal un curriculum vitae al unuia dintre reprezentanții elitei intelectuale ale acestei comune.

Din perspectiva unei scrieri memorialistice, liniile acestui ”autoportret” sunt numeroase și variate, - linii biologice, profesionale, politice - , fiind trasate cu claritate și urmând cursul natural al existenței autorului, care are ca prioritate cultivarea miturilor istoriei, culturale și familiare, iar pentru a le demonstra temeinicia, adaugă adevărurilor din surse orale, informații culese din propriile cercetări documentare. Cromatica literară a tablourilor memorialistice este formată predominant din culori deschise, strălucitoare, uneori ca o oglindă a structurii sufletești a autorului, a temperamentului său sociabil, cu trăiri subsumate sinusoidei existențiale.

Marea parte a textului volumului, este concepută în culoarea literară a romantismului, cu accent pe nuanța contemplativă - exemplificând cu anii studenției, dar și pe diversitatea activităților în care profesorul-inginer a fost implicat. Autorul evocă: momentele și faptele pe care le-a trăit în profesiile avute, ce-i arată perseverența și demnitatea, personalitatea unor profesori, a unor colegi de muncă și intelectuali, pe care i-a cunoscut și cu care a colaborat. 

Ne-au reținut atenția motto-urile de la începutul unor capitole, din Pavel Coruț (”Sus în ,naltul cerului / La vama văzduhului /Inima românului / stă în fața Domnului”), Octavian Goga (”Poate n-am îmbătrâni niciodată dacă n-am avea un dar blestemat moștenit din bătrâni: inima. În ea își trimite Viața săgețile, acolo țintesc toate loviturile.”), Dimitrie Cantemir (”luptă-te pentru moșie”), B.P. Shelley (”prin mijloace rele nu poți atinge un scop nobil”), H. Ibsen (”Când ai încredere deplină în tine, soarta însăși ți se-nchină”), Ogariov (”Și-ani mulți de-mi va fi dat să mai trăiesc e-acum, / S-ajung bătrân, gârbov, cu plete-ncărunțite,/ Cu ardoarea tinereți-mi voi aminti oricum / De zilele când toate mi-au fost răsărit nainte.”) precum și tonul pamfletar, recurgerea la arhaisme, inserțiile polemice care dau glas nemulțumirii sau dezamăgirii autorului față de unii oameni sau situații care i-au creat impasuri, sensibilitatea autorului, toate acestea dând textului vivacitate și atractivitate.

Propria mărturisire ”pe autorul acestei cărți îl preocupă istoria locală a satului natal Ibănești, deoarece nu vreau să fie uitată istoria locului natal, pentru cei care vor veni după mine, pe aceste frumoase și minunate meleaguri cu frumuseți de neegalat, frumos dăruite de Dumnezeu.” cheamă la resuscitarea memoriei cu informații și imagini care să motiveze cititorul la recuperarea și restaurarea valorilor locale, potențând resursele creative, scriitoricești, reinventariind reprezentările cronicărești despre ”satul de lângă pădure”, risipit pe dealuri, cu ”biserica lângă morminte” ca ”un izvor de înțelepciune”. 

Pentru Octavian Vitcu orice înscris cu valoare de document folosit în redactarea cărții are o valoare deosebită, acesta refuzând orice înclinare partizanală. Realist fiind cu oportunitățile generate de actuala administrație locală, pentru o comună care iese la rampă cu tot mai multe inițiative, profesorul creionează o imagine a zilei de mâine pentru Ibănești, care astăzi a devenit fericit multiplicată în restul existenței românești.

În concluzie: o reușită editorială, o carte-document, cu martori și mărturisiri, așezate în vitrina timpului, pentru ”arhiva viitorului”, de ”un depozitar” al unei conștiințe civice proprii unei familii cu un prestigiu afirmat și confirmat. (Corneliu Drescanu)

GALERIE FOTO