Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

AFIS Ziua Eroilor   F2

Cu prilejul Zilei Eroilor, mai multe instituții și parohii din județul Botoșani s-au alăturat în cadrul proiectului educațional "EROII nu mai au nevoi, EROII, ne mai au pe noi!". 

Pentru că iubirea jertfelnică a eroilor trebuie cinstită cu recunoștință, în aceste zile, în toate bisericile ortodoxe vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului, precum si la toate monumentele închinate acestora. De asemena, elevii vor omagia eroii neamului românesc prin poezii și cântece patriotice, creații literare și plastice. Școlarii se vor întâlni și cu vetereni, de la care vor afla ce înseamnă cu adevărat războiul, experiențele trăite de soldații români pe fronturile de luptă.  

Sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească încă din anul 1920. În această zi, suntem datori să-i cinstim pe eroii noștri, din toate locurile și din toate timpurile, cunoscuți sau necunoscuți, care cu prețul vieții lor au contribuit la plămădirea vieții României de azi. Ei au murit cu gândul la țara lor, având drept idealuri apărarea credinței strămoșești, a libertății și demnității poporului român. Prin sacrificiul lor suprem, ne-au dăruit nouă pacea, dezrobirea, libertatea și speranța. Să-i pomenim în rugăciunile și gândurile noastre, amintindu-ne veșnic de jertfa si idealurile lor.

Activitățile din cadrul proiectului sunt  coordonate de Parohia Ionășeni - preot Crupă Claudiu George Liceul "Demostene Botez" Trușești - prof. Gradinaru Vranciu Cristina, Gania Cătălina, Ionescu Ana și Deleanu Ionela și Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" Botoșani – prin bibliotecar Brîndușa Coteț. 
Parteneri ai proiectului educațional sunt Liceul Teoretic "Grigore Antipa" Botosani- prof. Pavel Cristina, Primăria Trușești, CCD Botoșani, Parohiile Drislea, Buhăceni și Durnești și Școala Gimnazială Nr.1 Durnești.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

AFIS Ziua Eroilor   F2
DorohoiNews.ro, 09-06-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro