Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sfintiiioachimsiana-42806

Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți în fiecare an în calendarul ortodox 2021, la data de 9 septembrie, la o zi după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Ioachim și Ana mai sunt numiți Sfinții și Drepții Părinți, fiind părinții Sfintei Fecioare Maria.

Sfânta Ana a fost mama Fecioarei Maria și, potrivit scrierilor bisericești, ea ar fi provenit dintr-un neam preoțesc și era mezina preotului Matan. Sfânta Ana a fost cununată cu înțeleptul Ioachim din Galileia și, conform Evangheliei, Ioachim era mâhnit de faptul că nu pot avea copii, dar nu se mânia împotriva lui Dumnezeu, ci întotdeauna spunea: „Mă voi retrage în pustiu și voi sta și nu voi mânca nimic, ci mă voi ruga și voi plânge, până când Dumnezeu va da roada pântecelui soției mele”.

Și după multă vreme de rugăciune și post, prin rânduiala lui Dumnezeu, cei doi au avut un copil la bătrânețe, pe Fecioara Maria.

Conform scrierilor bisericești, pe când Fecioara Maria era mică, Sfânta Ana ar fi dus-o și lăsat-o la Templu, drept orfană neprihănită. Din acest motiv, Fecioara Maria a rămas orfană timpuriu, chiar dacă tatăl său a trăit până la 80 de ani și mama, Sfânta Ana, până la vârsta de 69 de ani.

Tradiții pe 9 septembrie, când sunt Sfinții Ioachim și Ana

Ziua de 9 septembrie, când sunt prăznuiți Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, este o zi încărcată de tradiții și obiceiuri. Se spune că astăzi nu este bine să faci curățenie, nici să speli hainele de mână, cât timp durează slujba din biserică.

Totodată, este ziua în care e bine să cumperi un cadou, cât de mic posibil, unui copilaș din familie sau propriului copil, intru cinstirea Sfintei Ana. Sfânta Ana este protectoarea celor mici și a femeilor însărcinate.

În ziua de Sf. Ana nu este bine să te cerți cu cei din jur, deoarece toate supărările pe care i le poți provoca unei persoane mai târziu se întorc împotriva ta. În această zi, își sărbătoresc onomastica persoanele care poartă numele Sfintei Ana.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sfintiiioachimsiana-42806
DorohoiNews.ro, 09-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro