Titlu: Soția Zeului Bucătăriei (cu titlul original The Kitchen God’s Wife)

Autor: Amy Tan (n. 19.02.1952)

Anul apariţiei: 1991

Scurtă prezentare: Se spune că un bărbat a fost atât de marcat de faptul că a greșit soției lui, încât s-a aruncat în foc, preschimbându-se în cenușă... Nu, fraza nu prezintă un posibil final al operei, ci dă o idee despre legenda Zeului Bucătăriei, un anume zeu cu care autoarea, Amy Tan, ne pune în temă chiar din titlul cărții. Însă corelația dintre ”Zeul Bucătăriei” și așa-numita ”Soție” a sa va fi descoperită abia după parcurgerea operei: nimic nu este întâmplător, aparențele pot înșela și ascunde secrete care îți pot schimba cursul firesc al vieții, însă dacă ai un punct de sprijin, toate par a duce la un final fericit.

Cele două personaje narator, Pearl Louie Brandt și Jiang Winnie Louie, vor arăta că doar găsind o punte comună de a comunica și încercând fiecare să-și prezinte secretul care le macină de atâta vreme, vor ajunge să aibă o adevărată relație mamă-fiică. Secretele se rezumă practic la o boală  care o macină încet încet pe Pearl pe de o parte, iar pe de altă parte este vorba despre trecutul pe care Winnie l-a dus în China precomunistă și apoi în timpul războiului cu Japonia, trecut din cauza căruia Winnie a trăit sub o altă identitate.

Winnie este părăsită de mama sa la o vârstă foarte fragedă, iar din acest moment fetița trăiește la o mătușă a sa, la decizia tatălui; aici are parte doar de clipe neplăcute, negăsindu-și căldura unei familii, punându-i-se în cârcă și rușinea pe care mama sa a adus-o familiei. Ajunsă la vârsta când se putea căsători, Jiang Weili (numele legal pe care îl avea atunci Winnie) speră că va scăpa de durerea pe care o îndură. Nu s-a dovedit așa; se va căsători (obligată de familie) cu Wen Fu, care inițial fusese iubitul Aluniței, verișoara ei. Responsabil pentru continua suferință a protagonistei va fi din acest moment soțul acesteia, care se dovedește a fi un manipulator, un fals erou de război, de o violență crudă, perfid și avar.

Deși încearcă să își clădească un cămin stabil, construit cu dragoste, credință și devotament, Weili ajunge la concluzia că mariajul său este o greșeală și că Wen Fu a ajuns să-i fie soț doar datorită condiției sociale a tatălui ei (una foarte bună în oraș). În continuare, familia devine una ambulantă, încă un pas până a ajunge taonan,  întrucât Wen Fu este un așa-zis pilot de război. După ce pierde un copil, Weili rămâne din nou însărcinată și speră că acest copil îi va aduce o parte din dragostea și afecțiunea care îi lipsesc atât de mult; lucru care se și întâmplă. Războiul se încheie în 1945 cu victoria Chinei; acum eroina are o altă speranță: să fugă cu fiul său Danru (care avea 5 ani) departe de acest mariaj nereușit. Viața ia o altă întorsătură: îl întâlnește pe James Louie, bărbatul cu care se va căsători în America și care o va ajuta să înțeleagă sensul dragostei adevărate, nu înainte de a trece din nou prin coșmaruri pricinuite de Wen Fu, inclusiv închisoare timp de un an și câteva luni, ”dintr-o greșeală”, precum și pierderea lui Danru. 

Un rol important în toată povestea l-a jucat mătușa Helen (Hulan, numele chinez) care le-a silit în oarecare măsură pe cele două protagoniste să se confeseze una alteia, dar și nunta lui Bao-bao, eveniment care oferă circularitate operei.

Așadar, autorul îmbină elemente simple sub o aură uneori funestă, alteori răbdătoare, ajutându-te să înțelegi viața; cu fiecare rând pe care îl citești ești tot mai trist, dar în același timp ai o speranță că personajului nu i se poate întâmpla mai mult decât atât, încât nici nu te poți gândi la final. Fiecare fragment îl trăiești atât de intens, de parcă din acel moment totul se poate schimba. Importanța respectării tradițiilor din China, frânturile dureroase din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, drumul aspru al imigranților chinezi din Statele Unite, toate te fac să te simți mândru de tot ceea ce ai în lumea ta!


Citat: ”Coroanele mi s-au părut întotdeauna oribil de triste, niște colaci de salvare ornamentali aruncați prea târziu.”, ”Sănătatea se întoarce îndată, nu înceta să speri!”, ”Un castron plin cu orez e tot ce poți să ceri de la viață.”, ”Șansa e primul pas pe ca îl faci, norocul e ceea ce urmează...”, ”Pentru că locul în care ne aflam acum era ca un tărâm despre care citești în basme- văzduhul albastru deasupra, norii albi de dedesubt, toate problemele din lume date uitării.”, ”Societatea e ca o vopsea viu colorată întinsă pe lemn putrezit.”, ”Ce puteam să fac? Eram slabă. Eram puternică. Aveam o speranță. Aveam o speranță. Nu puteam să renunț la speranța mea...”, ”Fumul va purta dorințele noastre în ceruri. Bineînțeles, e doar o superstiție, e de distracție. Dar uite ce repede se înalță fumul- o!, și mai repede când râdem, înălțându-ne speranțele mai sus și mai sus...”

“Nu este altă şi mai plăcută zăbavă decât cetitul cărţilor!” (cronicarul Miron Costin) (DorohoiNews.ro, Cristina C.)

Autor: DorohoiNews.ro

GALERIE FOTO