Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

maxresdefault

Sfântul Ștefan este sărbătorit pe 27 decembrie 2021, fiind o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. A fost primul martir creștin, dar și unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos. A fost condamnat la moarte de către autoritățile Iudaice din Ierusalim.

Sfântul Ștefan avea misiunea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită credinței sale, Sfântul a fost împuternicit de Dumnezeu să săvârșească minuni.

Sfântul Ștefan, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox, prăznuit pe 27 decembrie 2021
Sfântul Ștefan, marcat cu cruce roșie în calendarul ortodox, este sărbătorit anual pe 27 decembrie. Avea credință în Dumnezeu, motiv pentru care a fost înzestrat cu puterea de a săvârși minuni.

Tocmai pentru că putea face minuni, Sfântul Ștefana a stârnit furia autorităților iudaice. Acestea l-au chemat la judecată în fața Sinedriului, un tribunal al vechilor evrei, unde a fost acuzat de blasfemie și pentru că „strica” Legea lui Moise.

A primit pedeapsa cu moartea, fiind ucis cu pietre în anul 33, potrivit creștinortodox.ro. Se spune că trupul său ar fi ajuns în mormântul unui creștin, iar moaștele sale au fost descoperite în anul 415.

Pe mormântul său a fost scris „chiliel”, care înseamnă „cunună” în limba ebraică, întrucât el a fost primul dintre creștini care a luat cununa muceniciei.

Aproape 460.000 poartă numele Sfântului Ștefan și derivate din acesta, astfel că își serbează ziua onomastică.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan
La fel ca orice sărbătoare marcată cu cruce roșie, și Sfântul Ștefan vine cu o serie de tradiții și obiceiuri care trebuie respectate de credincioși.

În această zi se fac pomeniri pentru cei care au murit în împrejurări dramatice. Pachetele cu mâncare se împart și persoanelor tinere care poartă numele Sfântului Ștefan.

Creștinii care au probleme de sănătate trebuie să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ștefan pentru a-i ajuta la vindecare. Icoana îi va ajuta și pe cei care se judecă cu persoane foarte orgolioase.

Totodată, Sfântul trebuie cinstit prin fapte bune pentru ca cei dragi să fie sănătoși și să fie spor în casă. Cei care au avut conflicte trebuie să se facă pace.

În anumite zone din Muntenia se prepară „Pâinicile lui Ștefan”. Sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac și trebuie unse cu miere. Pâinicile se fac în forme rotunde.

Aceste pâinici amintesc de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan și se sfințesc la biserică. Se împart copiilor săraci.

Tot pe 27 decembrie se prepară și se împart mucenici cu miere și nucă. Acestea amintesc de moartea Sfântului Mucenic Ștefan.

Se spune că cei care fac baie în ziua de 27 decembrie vor fi curați tot anul. Potrivit credinței populare, copiii care se nasc în această zi vor fi cei mai norocoși.

Există și interdicții în ziua în care este prăznuit Sfântul Ștefan. Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, nu se spală, nu se coase și nu se face curățenie, altfel îți alungi norocul din casă.

Sunt interzise și bârfele, înjurăturile, uneltirile și tot ce poate întuneca sufletul omului. Nu e bine să te cerți cu nimeni în această zi, indiferent dacă ai sau nu dreptate. Nu sunt recomandate drumețiile montane și deplasările în zone izolate.

Rugăciune către Sfântul Ștefan
“Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ştefane, cel ce ai preaslăvit pe Dumnezeu în trupul tău de mucenic, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de ispite şi de nevoi, ci te roagă Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea aceasta şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul pornit asupra noastră, pentru păcatele noastre.

Roagă-te pentru noi, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi! Roagă-te să depărteze de la noi tot păcatul, ispita, necredinţa, necazul, boala şi mustrarea Lui cea dreaptă şi să ne apere pe noi, poporul Său. Ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin!”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

maxresdefault
DorohoiNews.ro, 27-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro