Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sfintire  biserica Dersca

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a parohiei Dersca II, Protopopiatul Dorohoi a fost sfinţită azi de Înalt Preasfinţitul Teofan. Lăcaşul de închinăciune care urmează să fie pictat a fost ridicat în zece ani cu sprijinul credincioşilor şi al ctitorilor.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în apropierea lăcaşului de cult târnosit.

Părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi a remarcat la final că prin binecuvântarea oferită de Înalt Preasfinţitul Teofan credincioşii din Dersca au primit un imbold pentru a continua lucrările de pictură care urmează să fie demarate. Pr. paroh Petru Gabriel Roşca a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la evenimentul religios, îndemnând enoriaşii să sprijine în continuare la înfrumuseţarea sfântului lăcaş cu veşmântul picturii. Gândul de recunoştinţă al părintelui paroh s-a îndreptat şi către autorităţile locale care au fost alături de biserica parohiei Dersca II.

Părintele Pavel Tudosie, slujitor la biserica parohiei Dersca I, a primit rangul de iconom stavrofor, iar părintelui paroh Petru Gabriel Roşca şi părintelui Dumitru Hapău parohul de la parohia Dersca I, li s-au oferit distincţia de iconom. În continuare au fost oferite distincţii de vrednicie persoanelor care au ajutat la ridicarea lăcaşului de cult. Lucrările de construcţie la biserica parohiei Dersca II, care au fost coordonate de-a lungul timpului de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au început în 2001. Construirea sfântului lăcaş a fost începută de pr. Pavel Tudosie, ajutat prin colectă de pr. Dumitru Hapău, şi finalizate de pr. paroh Petru Gabriel Roşca, având sprijinul credincioşilor. Lăcaşul de cult care urmează să fie pictat a fost înzestrat cu obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe.

De astăzi, în acest lăcaş de cult se va oficia timp de 40 de zile Sfânta Liturghie (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sfintire  biserica Dersca
DorohoiNews.ro, 03-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro