Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Întrucât anul 2022 a fost proclamat în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” Grupul Catehetic al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Busuioceni, Protopopiatul Dorohoi, format din peste 20 de tineri cu vârstele între 7 și 18 ani, coordonat de Părintele paroh Iftodi Marian-Liviu a participat cu mare bucurie la Concursul Naţional Catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”.

Proiectul Grupului Catehetic al Parohiei Busuioceni numit „Rugăciunea Scară către cer” a avut ca partener Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești, Botoșani, s-a desfășurat în perioada 1 Martie - 17 Aprilie 2022, în Biserica Parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” și a cuprins o serie de cinci cateheze ce au avut următoarele obiective: identificarea locului de rugăciune, când, unde şi cui ne rugăm?; recunoașterea poziţiei corecte a corpului din timpul rugăciunii; modul de organizare a colțului de rugăciune în camera personală; descoperireacelor trei tipuri de rugăciuni: de laudă, de mulţumire și de cerere; argumentarea importanţei rugăciunii în viaţa creştinului; aprofundarea înțelesului duhovnicesc al Rugăciunii „Împărate Ceresc”; precizarea importanței rugăciunii pentru vii și adormiți; enumerarea soroacelor pomenirii celor adormiți; întocmirea corectă a unui pomelnic pornind de la exemplul dat; utilizarea în viața lor duhovnicească ca exemple de rugăciune pe Sfinții Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț.

Cele cinci Cateheze au respectat etapele obligatorii întocmirii unei cateheze, iar în cadrul acestora au fost utilizate metode didactice moderne: cubul, explozia stelară, brainstorming, mozaicul, caruselul, știu-vreau să știu-am învățat, turul galeriei. Catehezele au fost încununate de activități prin care copiii și-au fixat cunoștințele dobândite: „Atelier de creație și prezentarea colțului personal de rugăciune”, „Alcătuire și expoziție texte rugăciune”„Atelier de creație reprezentând persoana Duhului sfânt”, „Interpretare de rugăciuni și Pricesne cântate”, „Jurnal de rugăciune” și a culminat prin premierea copiilor participanți. Proiectul a reușit astfel, să ofere tinerilor și copiilor mai multe cunoștințe despre rugăciune, să le ofere posibile soluții în momentele dificile ale vieții duhovnicești, să-și dezvolte creativitatea artistică și să-i aducă mai aproape pe tineri de Dumnezeu prin aprofundarea valorii rugăciunii în viața lor. Aducem mulțumiri Parintelui Protopop Stelian Ciurciun pentru binecuvântare și susținere în desfășurarea proiectului și tuturor partenerilor implicați. (Pr. Prof. Iftodi Marian Liviu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

12345
DorohoiNews.ro, 19-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro