Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Voluntariat (1)

Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie 2022 - a fost marcată, la nivelul comunității din Dorohoi, și de către voluntarii Asociației Împreună prin Cultură. ONG-ul activează de 3 ani, promovând și sprijinind activitățile artistice, culturale și educaționale din diferite domenii, în vederea consolidării valorilor naționale și europene.

Activitatea desfășurată la Biblioteca Municipală Dorohoi, cu sprijinul doamnei bibliotecar Luminița Anisia, a avut scopul de a evidenția contribuția voluntarilor implicați, elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” și ai Liceului „Regina Maria”.

Campania „Donează o carte pentru a educa împreună” s-a desfășurat în perioada 20 septembrie - 30 septembrie 2022 și constituie, deja, o tradiție în parteneriatul Bibliotecii Municipale cu Asociația „Împreună prin Cultură” și cu membrii coumunității. Anul acesta, obiectivul a constat în strângerea a 615 cărți – număr simbol pentru istoria Dorohoiului de astăzi.

„A colecționa reprezintă un act de creație, deoarece se cere muncă, talent, bun-gust, un criteriu personal de a selecta, cerceta, sistematiza, conserva, expune și valorifica.” (Luminița Anisia)

Proiectul Cultural ,,Donează carte, susține cultura, încurajează educația!" s-a bucurat de susținători de toate vârstele, din domenii diverse, din locuri diferite. Cu această imagine încurajatoare, voluntarii, tineri cu visuri mari, vor continua călătoria începută sub umbrela cuvântului „împreună”.

Mărturiile voluntarilor descriu cel mai bine starea de bine și dorința de a învăța lucruri noi:
„A fost o experiență frumoasă și de neuitat care m-a ajutat să mă dezvolt pe plan personal, să-mi mai înfrunt frica de a vorbi în fața unui public numeros, să empatizez cât mai mult cu ceilalți și să împărtășesc toate ideile pe care le am.” - Moga Andrada-Anastasia

„Mi-a făcut plăcere să particip ca voluntar la această activitate. Îmi place să mă implic, să colaborez cu celelalte persoane și să ofer din cunoștințele mele și celorlalți.” - Patronic Bianca 

„Mi-a făcut plăcere să particip la această activitate, să cunosc oameni noi și să socializez. Astfel de activități mă ajută în dezvoltarea mea personală, iar eu, la rândul meu pot ajuta pe alții să descopere lucruri noi.” - Cucuruz Cristina Gabriela 

„Mi-a făcut plăcere să mă implic în această activitate, să îmi fac prieteni noi și mai ales să colaborez cu ceilalți.Mă bucur că am putut da o mână de ajutor și am făcut niște chipuri să zâmbească!” - Iacob Denisa

„Această activitate mi-a creat oportunitatea de a cunoaște noi oameni minunați, de a împărtăși gânduri bune fiecărei persoane care a dăruit, din biblioteca sa, o carte pentru cititorii dorohoieni.” - Cical Eduard Ștefan

„A fost o activitate care m-a făcut să vreau să mă implic mai mult, venită la pachet cu un amalgam de emoții, și care, totodată, a ajutat biblioteca prin donarea a peste 1000 de cărți. A fost o zi diferită față de celelalte și sunt sigură că mă voi implica în continuare.” - Plugariu Lorena

„Mi-a făcut plăcere să mă implic și sunt de părere că fiecare activitate în plus, fie că sunt voluntar, fie că sunt doar un membru al comunității,  mă ajută să mă dezvolt pe mine ca persoană în societate.” - Aileni Bianca

„Fiind ocupat în ziua de zi cu zi, privind așa-zisul job al meu, nu am putut refuza opurtunitatea de a fi voluntar în cadrul acestui ONG. Îmi place să mă plimb, să mă fac văzut în ochii celorlalți și starea pe care mi-a dat-o această postură m-a făcut cel mai împlinit și fericit.” - Gociu Alexandru 

„Sunt recunoscătoare că am putut avea parte de o asemenea experiență. Voluntariatul te dezvoltă extrem de mult, mai ales dacă ești o persoană introvertită și, de aceea, sper ca fiecare copil sau adolescent să aibă curajul să încerce măcar o dată acest lucru.” - Cical Andreea

„Lumea e a celor care citesc , adică e lumea noastră. Plăcerea cu care am participat la proiect a fost una inedită.” - Pohoață Roberta

„M-am implicat în această activitate deoarece ador să citesc, să petrec timp în lumea cărților, să cunosc persoane noi, dar și să mă dezvolt ca persoană. Îmi place să îi ajut pe alții să cunoască o parte a lecturii de care eu m-am îndrăgostit iremediabil.” - Grădinariu Julia (prof. Antonescu Cătălina și Moga Andrada-Anastasia)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Voluntariat (1)Voluntariat (2)Voluntariat (3)Voluntariat (4)Voluntariat (5)Voluntariat (6)Voluntariat (7)Voluntariat (8)Voluntariat (9)Voluntariat (10)
DorohoiNews.ro, 07-10-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro