Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Carnavalul Zapezii, seara II_59

Clubul Copiilor Dorohoi a îmbrăcat, din nou, scena Sălii Teatrului din municipiu, în culori de sărbătoare. Concertul tradițional „Carnavalul Zăpezii”, ediția a XXIII-a, s-a desfășurat în două seri pline de emoție, cu participarea a peste 300 de elevi înscriși la cercurile artistice ale clubului și nu numai. 

Evenimentul este organizat, în fiecare an, de Clubul Copiilor Dorohoi, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, împreună cu partenerii: Primăria Municipiului Dorohoi, Asociaţia „Mugurelul” Dorohoi, Centrul Național de Informare Turistică Dorohoi, Casa Municipală de Cultură și Grădinița cu Program Prelungit „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi. 

Spectacolul din cea de-a doua zi, 20 decembrie 2022, a început cu sceneta „Cum a furat Grinch Crăciunul”, inspirată din povestea și filmul cu același titlu. Membrii Trupei de teatru „Amicii” au dat viață personajelor din poveste, reamintind spectactatorilor că bucuria de a fi împreună cu cei dragi reprezintă esența Crăciunului. Coordonator: prof. Irina-Maria Miron. 

Seara a continuat cu un regal folcloric, sub bagheta dirijorului, prof. Marcel Dupu. Primii care au cântat pe scena Sălii Teatrului au fost elevii din Orchestra mică „Mugurelul” care au demonstrat perseverență pe drumul lor către performanță.

Locurile pe scenă au fost ocupate, apoi, de Orchestra mare „Mugurelul”, grupul care ne reprezintă municipiul în spectacole și festivaluri naționale și internaționale. Repertoriul prezentat la „Carnavalul Zăpezii” a fost unul bogat, cu melodii populare din diferite zone foclorice ale țării, interpretate de orchestră, soliști vocali și soliști instrumentiști. 

Invitat special al serii, Grupul vocal „Cununița” al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani,  coordonat de prof. Lorena-Elena Andrișan-Dupu, a colindat pe spectatorii prezenți în sală. 

Formația de dansuri populare „Brâulețul”, instruită de prof. Constantin Dicu, a continuat programul cu o suită din zona județului Botoșani.

Spre finalul serii, spectatorii au urmărit un program de datini și obiceiuri de iarnă, prezentat pe scenă de Ansamblul „Stejărelul” de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi. Ansamblul coordonat de prof. Leonid Enea a participat în concert cu momente artistice tradiționale – dansul căiuților, ,,Târgul caprelor”, dansul măștilor – și a transmis celor prezenți urări de bine pentru Anul Nou, în acompaniamentul Orchestrei „Mugurelul”.  

Prezentatori: prof. Irina-Maria Miron, Ștefania Horopciuc și Ștefănica Gherasim.
Toți copiii participanți în cele două seri de spectacol au primit daruri de la primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu. 

Cu acest prilej, s-a organizat și Expoziţia de pictură „Decembrie în sărbătoare” coordonată de prof. Daniel Puhăcel. 

Activitatea educativă „Carnavalul Zăpezii” reprezintă un prilej de a promova pe elevii cu competențe în domeniul cultural-artistic și de aduce în fața publicului spectator frumoasele tradiții românești de iarnă care ne introduc în atmosfera magică a sărbătorilor. 

Colectivul Clubului Copiilor Dorohoi urează tuturor „Sărbători fericite!” și „La mulți ani!”  

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Carnavalul Zapezii, seara II_59Carnavalul Zapezii, seara II_01Carnavalul Zapezii, seara II_02Carnavalul Zapezii, seara II_03Carnavalul Zapezii, seara II_04Carnavalul Zapezii, seara II_05Carnavalul Zapezii, seara II_06Carnavalul Zapezii, seara II_07Carnavalul Zapezii, seara II_08Carnavalul Zapezii, seara II_09Carnavalul Zapezii, seara II_10Carnavalul Zapezii, seara II_11Carnavalul Zapezii, seara II_12Carnavalul Zapezii, seara II_13Carnavalul Zapezii, seara II_14Carnavalul Zapezii, seara II_15Carnavalul Zapezii, seara II_16Carnavalul Zapezii, seara II_17Carnavalul Zapezii, seara II_18Carnavalul Zapezii, seara II_19Carnavalul Zapezii, seara II_21Carnavalul Zapezii, seara II_22Carnavalul Zapezii, seara II_23Carnavalul Zapezii, seara II_24Carnavalul Zapezii, seara II_25Carnavalul Zapezii, seara II_26Carnavalul Zapezii, seara II_27Carnavalul Zapezii, seara II_28Carnavalul Zapezii, seara II_29Carnavalul Zapezii, seara II_30Carnavalul Zapezii, seara II_31Carnavalul Zapezii, seara II_32Carnavalul Zapezii, seara II_33Carnavalul Zapezii, seara II_34Carnavalul Zapezii, seara II_35Carnavalul Zapezii, seara II_36Carnavalul Zapezii, seara II_37Carnavalul Zapezii, seara II_38Carnavalul Zapezii, seara II_39Carnavalul Zapezii, seara II_40Carnavalul Zapezii, seara II_41Carnavalul Zapezii, seara II_42Carnavalul Zapezii, seara II_43Carnavalul Zapezii, seara II_44Carnavalul Zapezii, seara II_45Carnavalul Zapezii, seara II_46Carnavalul Zapezii, seara II_47Carnavalul Zapezii, seara II_48Carnavalul Zapezii, seara II_49Carnavalul Zapezii, seara II_50Carnavalul Zapezii, seara II_51Carnavalul Zapezii, seara II_52Carnavalul Zapezii, seara II_53Carnavalul Zapezii, seara II_54Carnavalul Zapezii, seara II_55Carnavalul Zapezii, seara II_56Carnavalul Zapezii, seara II_57Carnavalul Zapezii, seara II_58Carnavalul Zapezii, seara II_60Carnavalul Zapezii, seara II_20
DorohoiNews.ro, 22-12-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro