Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sfinții-și-Drepții-Părinți-Ioachim-și-Ana

În această zi îi prăznuim pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, părinţii Preasfintei Fecioare Maria. Părinţii Maicii Domnului sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Mathan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se astfel prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana trăiau în pace în Nazaret, dar ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de către contemporanii lor nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".

Auzind aceasta Sfântul Ioachim s-a mâhnit atât de tare încât nu a mai putut să se întoarcă la casa sa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam care l-a bătrâneţe a fost dăruit cu fii şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.

Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima.

Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu". (Luca 1, 4-23)

Cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii", a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.

Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.

Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Ilie Cleopa, 1996) 

Tradiții și obiceiuri de Sf. Ioachim și Ana
Potrivit credinței creștine tradiționale, se spune că cei care se ocupă de treburi în ziua dedicată Sfintei Ana vor fi pedepsiți cu somnul de veci. În ziua de 9 septembrie, se recomandă să evitați activitățile casnice sau agriculturale.

Tradiția populară sugerează, de asemenea, că este o bună ocazie să oferiți pomană în această zi pentru a aduce alinare sufletelor celor dragi din familia voastră care au trecut în neființă. Sfânta Ana este considerată a fi din neamul lui Levi și este cunoscută ca fiind fiica Mariei și a preotului Natan, care aparținea neamului lui Aaron.

Rugăciune făcătoare de minuni de Sfinţii şi Drepţi Ioachim şi Ana
„Într-un moment de durere, Sfantă Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, eu vin acum la tine cu speranţa că mă vei ajuta şi cu inima plină de veneraţie. Tu eşti o făptură preaiubită de credincioşi, şi mai ales de femei, pentru că, datorită sfinţeniei vieţii tale, ai fost aleasă de Dumnezeu să fii vrednică, să fii mama Sfintei Fecioare Maria, care este binecuvântată între toate femeile şi Născătoare de Dumnezeu.

Plini de încredere şi de veneraţie pentru minunatele haruri pe care le-ai primit, te rog, o milostivă Sfântă Ana, să binevoieşti a mă primi în grupul celor pe care-i ocroteşti în mod deosebit.

Ia-mă sub puternica ta pază şi dobândeşte-mi de la Dumnezeu harul să pot avea o căsnicie fericită, până la adânci bătrâneţe, să am copii şi să mă aperi de necazul nerodirii.

Ajută-mă să mă bucur de acele virtuţi cu care tu ai fost înzestrată din plin. Ajută-mă să-mi recunosc greşelile, să le plâng cu amar, să am o iubire înflăcărată  faţă de Iisus şi de Maria şi să pot fi de folos semenilor necăjiţi din preajma mea.

Vreau să pot dărui şi eu săracilor aşa cum ai făcut tu şi blândul Ioachim, soţul tău. Fereşte-mă în viaţă Prea Sfântă Ana de orice primejdie trupească şi sufletească şi să fii  lângă mine în clipele de boală, de necaz şi de primejdie, până la sfârşitul vieţii mele.

Cu ajutorul tău vreau să ajung la cer, unde s-o pot lăuda împreună cu tine, pe Fecioara Maria, fiica ta. Amin!"

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sfinții-și-Drepții-Părinți-Ioachim-și-Ana
DorohoiNews.ro, 09-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro