Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sf-dumitru

Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an, pe 26 octombrie, praznicul Sfântului Dumitru. Astfel, credincioșii de pretutindeni trebuie să respecte în această zi mai multe tradiții și obiceiuri.

Așadar, credincioșii de pretutindeni îl cinstesc în fiecare an, pe 26 octombrie, pe Sfântul Dumitru. Aceasta este ziua în care se usucă toate plantele, iar căldura intra în pământ, potrivit tradiției din popor.

Biserica Ortodoxă îl cinstește în ziua de 26 octombrie pe Sfântul Dumitru
De asemenea, obiceiurile din popor ne prezintă mai multe tradiții care trebuie respectate în această zi. De exemplu, în satele românești se aprind focuri mari în Ajunul sărbătorii. Acestea se numesc focurile lui Sâmedru, iar copiii sar peste ele pentru a fi sănătoşi tot anul.

Tradiția spune și că focul alungă animalele sălbatice. După ce acesta este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi. Astfel, putem observa că focul are rol purificator şi protector în tradițiile din popor.

Acesta apără împotriva relelor, necazurilor şi ține la distanţă animalele sălbatice. Mai mult, se spunea și că morţii ar veni să se încălzească la aceste focuri. Simultan, focul este menit și să apere copiii care dănţuiesc în jurul lui sau sar peste el când văpaia se domoleşte.

În gospodăriile autohtone, femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, mere, nuci și covrigi. Totodată, în biserici se ţin slujbe speciale.

Credincioșii de pretutindeni trebuie să respecte mai multe obiceiuri în această zi
Ziua de 26 octombrie este marcată cu cruce roșie în calendar. Astfel, există anumite lucruri care sunt strict interzise pentru credincioși. De exemplu, în ziua în care este cinstit Sfântul Dumitru nu este bine să lucrezi. În caz contrar, ai putea să ai parte de necazuri.

Nu este bine nici să te cerți cu cineva în această zi. În ziua de 26 octombrie, credincioșii nu trebuie nici să tricoteze, să spele sau să măture gospodăria. Tradiția spune și că de Sfântul Dumitru nu ai voie să te zgârcești la bani sau la alimente. Nu ai voie să refuzi săracii și nu trebuie să treacă ziua fără să faci o faptă de milostenie.

O rugăciune bună de rostit în ziua în care este prăznuit Sfântul Dumitru este următoarea:

„Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ție în clipe de mare necaz pentru a ne apăra de primejdia care ne înconjoară. Așa cum Tu ai reușit să nu te închini la idoli și la dușmanii lui Hristos, tot așa ajută-ne să-i biruim pe toți dușmanii noștri știuți și neștiuți.  Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere și binecuvântează-ne să-i învingem pe cei care vor să ne aducă pagubă și să ne despartă de persoanele pe care le prețuim și le iubim. Așa cum L-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creștinii din Salonic , tot așa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ura și de răzbunarea celor care vor să surpe munca noastră și ajută-ne să scăpăm din cele mai cumplite primejdii. Roagă-l Tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască nouă marea lui milă.”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sf-dumitru
DorohoiNews.ro, 26-10-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro