Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

7 decembrie este o zi specială pentru toți credincioșii. Este slăvită Cuvioasa Filofteia, sfânta care le ajută pe femeile care n-au găsit partenerul potrivit să se căsătorească. Iată ce rugăciune trebuie citită.

Ocrotitoare a copiilor, dar și a fetelor care vor să se căsătorească, Cuvioasa Filofteia le sare urgent în ajutor. Pentru ca visul acestora să se împlinească, rugăciunea trebuie citită timp de 40 de zile.

Mamele trebuie să împartă hrană caldă
Tradiția spune că de ziua Cuvioasei Filofteia mamele care au copii trebuie să împartă micuților sărmani hrană caldă. Se spune că cine îi va aduce această ofrandă, va avea copiii ocrotiți de orice boală și de orice suferință. Moaștele Cuvioasei Filofteia se află la mănăstirea Curtea de Argeș de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cuvioasa Filofteia este numită și aducătoarea de ploi, fiind considerată o soră mai îndepărtată a Sfântului Ilie.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Filofteia

Când începeți să citiți rugăciunea către Cuvioasa Filofteia, aprindeți întotdeauna o lumânare. „Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului.

Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

Rugăciunea la Cuvioasa Filofteia de la Curtea de Argeș vă ajută să vă căsătoriți
„Milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor”
Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind.

Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee.

„Încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău”
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins. Încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 07-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro