Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 14-17 decembrie 2023, Ansamblul „Mugurelul-Mărgineanca” a participat la spectacolul de colinde la Ministerul Educației București și la Festivalul Național „Clinchet de argint, pe aripi de colind” secțiune a Festivalului Național de Folclor „La fântâna dorului”, ediția a VIII-a, Călărași.
Programul ansamblului a fost pregătit pentru două seri de festival, respectiv: program de cântece și dansuri și un program de datini și obiceiuri de iarnă din județul Botoșani, bucurându-se de succes, fiind aplaudat la scenă deschisă de spectatorii prezenți la acest eveniment.
Reamintim că Ansamblul „Mugurelul-Mărgineanca” este format din Orchestra „Mugurelul” de la Clubul Copiilor Dorohoi, coordonată de prof. Marcel Dupu și Ansamblul de jocuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „N. Iorga” Botoșani, coordonat de maestru coregraf Valentin Rău și instructor-coregraf Gabriela Rău.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.