Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cred intr-o lume

Sala Teatrului din Dorohoi a fost plină din nou mulţumită elevilor Colegiului Naţional „Grigore Ghica”, cei care au reuşit să nască publicului spectator emoţii şi trăiri intense. Aceştia s-au reunit într-un concurs „în care sentimentele au primat şi au făcut front comun pentru a lua atitudine. Scrisul, teatrul, creaţia plastică şi interpretarea muzicală au fost uneltele prin care elevii şi-au prezentat atitudinea pentrut lume”, după cum afirmă prof. Daniela Pavel, unul din organizatorii acestui concurs.

Juriul care a evaluat lucrarile a fost alcătuit din prof. Agrăpinei Carmen (organizator), Constantin Xenia-director adj. C.N. ”Grigore Ghica”, Miron Irina-director Clubul Copiilor Dorohoi, Murariu Valuţa- director Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Hluşcu Mariana-bibliotecara C.N “Grigore Ghica” şi Avram Cristi-elev al C.N “Grigore Ghica”.

Premiile obşinute la acest concurs au fost următoarele:

Secţiunea creaţie literară:
Premiul I- Saviuc Diana – clasa a X-a E
Premiul I- Gorgan Adina – clasa a XII-H
Premiul II- Ionescu Diana – clasa a X-a F
Premiul II- Dupu Diana – a XI-a F
Premiul III- Precob Ema – clasa a X-a G
Premiul III- Puiu Ecaterina – clasa a IX-a G
Menţiune- Huţanu Andreea – clasa a X-a G

Secţiunea: Teatru
Premiu I- Trupa clasei a XII-a G
Premiul II- Trupa clasei a X-a E
Premiul III- Trupa clasa a XI-a F
Mentiune – Trupa clasei a XI-a H

Secţiunea: Creaţie plastică:
Premiul I- Ursuleanu Smaranda – clasa a X-a H
Premiul II- Păduraru Patricia – clasa a X-a G
Premiul III- Ciobanu Ramona – clasa a IX-a D
Menţiune – Precob Ema – clasa a X-a G

Secţiunea: interpretare muzicală
Premiul I- Racu Oana – clasa a XII-G
Premiul I- Enea Ioana şi Sarariu Ana maria – clasa a X-a A
Premiul II- Mirăuţi Alexandru – clasa a IX-a D
Premiul III- Apăscăriţă Denis- clasa a X-a A

Diplomă de onoare -  Cojocaru Iulian – clasa a XII-a A, Cujbă Adrian – clasa a XI-a H, Isac Dragoş – clasa a IX-a C, Mereuţă Mădălina -  clasa a XI-a H – invitaţi de onoare de la Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi, coordonator, prof. Dupu Marcel. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cred intr-o lume
DorohoiNews.ro, 18-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.11.2011 la 08:12

Felicitari tuturor elevilor implicati in activitate. -

18.11.2011 la 22:19

11 H mentiunea..nu mai comenta aiurea daca nu stii

18.11.2011 la 21:40

mentiunea a fost acordata clasei a XI-a H

18.11.2011 la 20:31

mentiunea e tot la 11F nu la 11H..daca nu va suparati...

18.11.2011 la 20:20

Alaturi de voi, copii cu inima curata, poate ca, treptat, lumea va invata ceva!Atitudinea voastra: Andreea C., Andreea L.,Evelina ,Maria,Eduard, Cosmin si Claudiu,prin piesa "Am invatat sa lupt!" a scos in evidenta atat problemele sufletesti ale copiilor fara parinti , dar si sensibilitatea si implicarea voastra pentru acest subiect!FELICITARI!Pentru Simona:FELICITARI si la cat mai multe activitati!Pentru publicul a X-a E: FELICITARI pentru sustinere, rabdare si respectul cuvenit muncii celor implicati in aceasta frumoasa activitate!

18.11.2011 la 19:12

Felicitari Doamnelor profesoare ca ati oferit elevilor posibilitatea de a-si evidentia aptitudinile pentru creatie literara, pictura, teatru si creatie muzicala! Felicitari copiilor care au avut curaj sa ia atitudine si sa transpuna in scena ceea ce au considerat a fi un "semnal de alarma!" Felicitari parintilor care si-au facut timp si si-au sustinut copiii! Doamna director, sa fiti mandra de profesorii ce isi rup din timpul dumnealor pentru a descoperi un "alfel de elev" si sa ii sprijiniti neconditionat !Atitudinea pozitiva este cea mai importanta! Tot respectul pentru o mana de oameni( prof. Agrăpinei Carmen, prof.Pavel Daniela ) dar impreuna UN SUFLET MARE! Si asa cum am spus si ieri: " Voi credeti intr-o lume....Eu cred in voi,copiii , ca veti face o lume mai buna!"

18.11.2011 la 19:08

Felicitari tuturor mai ales clasei a 10a E. Ati avut o intepretare foarte frumoasa.Mult succes in continuare.

18.11.2011 la 18:36

Mda. Ca sa vezi cat respect pentru clasa noastra. Oricum, bravo 11F pt premiu si pt mentiune!

18.11.2011 la 18:03

Felicitari XII G!!!!!!!!! sunteti cei mai tariiii

18.11.2011 la 17:44

As dori sa o felicit pe Simona Padurariu, prezentatoarea si una dintre organizatorii acestui concurs. A muncit enorm si a prezentat superb spectacolul. Felicitari!

18.11.2011 la 15:44

Felicitari organizatorilor!

18.11.2011 la 14:56

Felicitari Alexandru Mirauti......

18.11.2011 la 11:25

dar diploma pt dans???...hm....dorohoiul:-j

18.11.2011 la 08:58

Bianca sunt mandru cu tine...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro