Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cor (1)

În ajunul marelui praznic al Bunei Vestiri, duminică, 24 martie 2024, a avut loc cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului - Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”. Festivalul s-a desfășurat în localitatea Fundu Moldovei și au concurat peste 20 de coruri din țară și din Republica Moldova.

În acest context, au participat fructuos și elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, la două dintre secțiunile festivalului, sub coordonarea domnului profesor Sarafim Răzvan-Gabriel. Astfel la secțiunea: Licee cu profil muzical și teologic, Corul „Haris” al Seminarului Dorohoian a obținut locul I, iar la secțiunea: Formații/Grupuri de Muzică Psaltică, Grupul psaltic „Agnus” a obținut locul al III-lea. Ambele formațiuni au fost compuse din aceeași membri de elevi de la profilul pastorală, dar la care s-a alăturat și Ana-Maria Ilaș, o tânără pasionată de muzica psaltică religioasă, elevă în clasa a 12-a la profilul bilingv. Atât elevii cât și domnul profesor coordonator au primit aprecieri deosebite din partea juriului pentru munca dublă de a se implica în două secțiuni, iar din partea publicului aprecierile s-au oglindit în aplauzele îndelungate.

Elevii, însoțiți de domnii profesori: Sarafim Răzvan Gabriel și Postolachi Vasile, cadre didactice la Seminarul Teologic ”Sfântul Ioan Iacob”, au fost bucuroși de a primi cu drag această experiență nouă, care a fost însoțită de multe lucruri constructive. Au cultivat spiritul de echipă, au învățat din emoții, au cunoscut oameni, iar premiile obținute sunt ca o motivație de a se implica și dezvolta cât mai mult în viitorul apropiat. 

Mulțumiri aducem Părintelui Director Petru-Georgel Chichioacă pentru sprijin și binecuvântare.

„A fost o zi minunată, plină de bucurie și reușite! Pe lângă emoția pe care am trăit-o alături de bunul meu coleg Răzvan și dragii noștri elevi, a fost și o zi de încărcare a sufletului prin muzică curată, închinată lui Dumnezeu. Mă bucur enorm de rezultatul colegului meu Răzvan și a elevilor noștri pentru că știu câtă muncă au depus elevii și cât suflet a pus și Răzvan. Îi felicit sincer, pentru rezultate și îi mulțumesc bunului prieten pentru șansa de a le fi ieri alături, pentru că pe lângă emoții, mi-am încărcat și eu bateriile sufletești”, ne-a declarat Postolachi Vasile, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic ”Sfântul Ioan Iacob” și însoțitor al elevilor la activitate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cor (1)Cor (2)
DorohoiNews.ro, 25-03-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro