Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mugurelul Margineanca_Somcuta_024

În perioada 29-31 martie 2024, la Șomcuta Mare s-a desfășurat Festivalul Național de Poezie, Teatru și Tradiții „Dor de satul de-altădată”, ediția a III-a, manifestare inițiată de Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, și derulată în colaborare cu ASTRA Despărțământul Șomcuta Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș respectiv Primăria orașului Șomcuta Mare. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Au fost puse în scenă poezii, piese de teatru, cântece și dansuri populare din județele Cluj, Botoșani, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Mureș și Maramureș, grație partenerilor care au venit în inima Țării Chioarului, dragi colaboratori ai Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare și ai ASTREI Șomcutene.

Oaspeții de seamă ai manifestării au fost încântați de membrii Ansamblul „Mugurelul Mărgineanca” al Clubului Copiilor Dorohoi, conducerea muzicală prof. Marcel Dupu, conducerea coregrafică Valentin Rău. „Au fost momente unice, iar emoția transmisă publicului a fost maximă. Ansamblul folcloric „Mugurelul Mărgineanca” al Clubului Copiilor Dorohoi este compus din Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, care aniversează 40 de ani de activitate neîntreruptă pe altarul cântecului popular, și Ansamblul „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani. Dansurile prezentate cu profesionalism și pasiune, cântecele moldovenești și suitele orchestrale minunate au confirmat încă o dată faptul că Ansamblul folcloric „Mugurelul-Mărgineanca” este de departe unul din cele mai valoroase ansambluri de tineri din țară.”, a declarat prof. Alina Talpoș, directorul festivalului.

Moldovenii din Dorohoi au încheiat triumfal festivalul. Evenimentul s-a încheiat sublim cu o nouă reprezentație a Ansamblului „Mugurelul-Mărgineanca” al Clubului Copiilor Dorohoi. Botoșănenii au dovedit pe scena de la Șomcuta Mare că pasiunea lor pentru muzică, cântec și dans este împărtășită la modul profesionist, cu sensibilitate și mult talent. Inițiatorul festivalului, prof. Alina Talpoș a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură la Șomcuta Mare: „Sunt bucuroasă că am putut oferi participanților la festival un adevărat maraton cultural-artistic, poeziile, cântecele, teatrul și tradițiile completându-se armonios vreme de cinci ore. Emoțiile s-au trăit intens iar buna dispoziție și zâmbetul au fost pe buzele tuturor. Am simțit că tânăra generație iubește tradiția, poezia, arta teatrală, iar acest lucru nu poate decât sa mă bucure și să mă motiveze. (...) Mulțumim tuturor astriștilor oaspeți care au onorat cu prezența invitația, felicitări tuturor copiilor care au evoluat pe șcenă, dovedind pasiune și respect pentru valorile acestui neam. Felicitări profesorilor care i-au îndrumat cu multă rabdare și tact, mulțumiri părinților pentru susținere. A fost o ediție de succes la care am contribuit fiecare dintre noi”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mugurelul Margineanca_Somcuta_024Mugurelul Margineanca_Somcuta_001Mugurelul Margineanca_Somcuta_002Mugurelul Margineanca_Somcuta_004Mugurelul Margineanca_Somcuta_005Mugurelul Margineanca_Somcuta_006Mugurelul Margineanca_Somcuta_007Mugurelul Margineanca_Somcuta_008Mugurelul Margineanca_Somcuta_009Mugurelul Margineanca_Somcuta_010Mugurelul Margineanca_Somcuta_011Mugurelul Margineanca_Somcuta_012Mugurelul Margineanca_Somcuta_013Mugurelul Margineanca_Somcuta_014Mugurelul Margineanca_Somcuta_015Mugurelul Margineanca_Somcuta_016Mugurelul Margineanca_Somcuta_017Mugurelul Margineanca_Somcuta_018Mugurelul Margineanca_Somcuta_019Mugurelul Margineanca_Somcuta_020Mugurelul Margineanca_Somcuta_021Mugurelul Margineanca_Somcuta_022Mugurelul Margineanca_Somcuta_023Mugurelul Margineanca_Somcuta_027Mugurelul Margineanca_Somcuta_026Mugurelul Margineanca_Somcuta_027Mugurelul Margineanca_Somcuta_028Mugurelul Margineanca_Somcuta_029Mugurelul Margineanca_Somcuta_030Mugurelul Margineanca_Somcuta_031Mugurelul Margineanca_Somcuta_032Mugurelul Margineanca_Somcuta_033Mugurelul Margineanca_Somcuta_034Mugurelul Margineanca_Somcuta_035Mugurelul Margineanca_Somcuta_036Mugurelul Margineanca_Somcuta_037Mugurelul Margineanca_Somcuta_038Mugurelul Margineanca_Somcuta_039Mugurelul Margineanca_Somcuta_040Mugurelul Margineanca_Somcuta_041Mugurelul Margineanca_Somcuta_042
DorohoiNews.ro, 02-04-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de munca ca bona, menaj sau ingrijire batrani tel : 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro