Glas de copii la Florii - Miniconcert de pricesne al coralei „Crenguța de busuioc” la Leorda - FOTO

29 apr. 2024, Cultura
Glas de copii la Florii - Miniconcert de pricesne al coralei „Crenguța de busuioc” la Leorda - FOTO

La Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, în cadrul cercului misionar-pastoral Leorda, a avut loc un frumos eveniment religios-cultural și anume un miniconcert de pricesne al coralei „Crenguța de busuioc”.

Grupul de copiii se află sub îndrumarea doamnei profesoare Carmen Cornaci și este format din Chiriac Maria, Ciornei Maria, Roberta Vaszi și Rareș Marosac. Activitatea a avut doua părți, prima desfășurată la biserica parohială Sfântul Nicolae Leorda, iar cea de doua în cadrul CIAPAD „Sf. Daniel” Leorda.

Glasurile de copii pline de sensibilitate au adus un strop de lumină și bucurie în sufletele rezidenților așezământului social, care cu stâlpări în mâini, adunați în jurul crucii, s-au făcut părtași la slava acestui mare Praznic Împărătesc. Mulțumind tuturor celor care au făcut posibila această activitate, rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească fiecăruia după dragostea sa. (Pr. Ciurciun Andrei Vlăduț)

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (8)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!