Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Comunitățile locale de pretutindeni pulsează încă de la debutul mileniului III într-o dinamică accelerată, indiferent de areal. Prin tradiție, universul urban a purtat în structura sa internă semințele metamorfozelor succesive, iar spațiul rural s-a definit prin rezistența la schimbare și perpetuarea unui mod de viață, ce a conservat tradițiile și obiceiurile ancestrale.

Astăzi însă nu mai poate fi vorba de așa ceva, lumea satului sparge tiparele clasice, evoluând spre forme diverse de definire a profilului colectiv. Totuși, deși modernismul modifică percepția despre ființarea în spiritul rădăcinilor – fapt demonstrat și de împuținarea celor care lucrează efectiv bucata de pământ moștenită de la înaintași –, nostalgia după traiul simplu, senin, care exclude frământările din zona anxietății și depresiei e o realitate vie în mediul rural. Probabil, în măsura în care nu ne-am pervertit structura internă, un resort interior din zona intuiției ne cere să ne recuperăm energiile primordiale, care ne-au purtat temeinic prin istorie. 

Un exemplu de provocare pentru întoarcerea la origini l-am savurat de curând la o lecție de cerc pedagogic, desfășurat la Școala „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan, localitate botoșăneană situată la jumătatea distanței dintre orașele Dorohoi și Darabani. A fost vorba de o șezătoare, unde propunătorul, profesoara Petruța Mănucă – Antonesei, a identificat modalitățile de recuperare și conservare a rădăcinilor obștilor sătești românești în cadrul unei activități, care a inclus nu doar elevii din perimetrul școlar, ci și o serie de localnici cu argint consistent în podoaba vieții. Demersul, fără îndoială un succes prin tematica abordată, a prefațat o acțiune de anvergură, derulată la nivel comunal. Așa se face că duminică, 2 iunie 2024, în pitorescul parc din centrul satului Suharău,întreaga suflare a comunei a respirat sub cupola festivalului „Cântecul și jocul copilăriei”, eveniment aflat la a XII-a ediție. Inițiat de către directorul învățământului suhărean din urmă cu mai bine de un deceniu, profesorul Ioan Rotariu – care-a trecut între timp în pajiștea astrală –, festivalul a cunoscut o evoluție ascendentă în timpul directorului Viorel Andronic, pentru a căpăta consistență spiritual – culturală odată cu ajungerea la timonă a unui nou director, profesorul Alina Grigore, care a cooptat în desfășurătorul programului Orchestra „Mugurelul”, coordonată de maestrul Marcel Dupu, liderul Clubului Copiilor din Dorohoi. Nota de profesionalism introdusă prin muzica populară, promovată de către artiștii orchestrei dorohoiene – elogiați adeseori atât la nivel național, cât și internațional – a impus ridicarea standardelor și la nivelul școlilor/grădinițelor din comună, astfel că an de an se constată îmbogățirea zestrei de cultură muzicală cu specific tradițional și nu numai.

Într-o perioadă în care, mai peste tot la nivel național se zugrăvește finalitatea unui proiect pornindu-se de la teoria ,,formelor fără fond” – unde accentul cade pe bifarea sumară a evenimentului și nu pe revelarea activă a unui produs – festivalul din inima comunei Suharău aduce o fărâmă de autenticitate, ca o necesară contrapondere la superficialitatea vremurilor.

În tabloul zilei, alături de directorul Alina Grigore – care a demonstrat, în calitate de prezentator al micilor talente, abilități oratorice din zona șarmului Iulianei Tudor – e de salutat prezența primarului Marcel Chelariu, care a adăugat discret și cu eleganță o notă de rafinament evenimentului, precum și sprijinul preotului Andrei – Silviu Grigore, permanent atent și eficient în structurarea internă, și nu în ultimul rând profesorul Irinel Rotariu, care a contribuit la coerența dinamicii organizatorice a festivalului.

Departe de a fi un eveniment singular în arhitectura anului, festivalul copiilor din Suharău, coordonați de cadrele didactice, e(aproape) în fiecare vară un preambul pentru revederea unor vedete de talia lui Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii”, la care se adaugă Fuego, Nico, Irina Loghin, Laura Lavric, Ionuț Dolănescu, Doina Lavric, Daniela Condurache, Aurel Tămaș, Petrică Mâțu Stoian, Lidia Buble, iar lista artiștilor se diversifică permanent. 

O îmbinare a tradițiilor seculare cu elementele de modernism asigură astfel continuitatea vieții în mediul rural. Iar efortul, dăruirea, altruismul și priceperea fac echipă redutabilă în lăuntrul onestității, într-o emanație a bucuriei. (Prof. Gruia COJOCARU)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

123
DorohoiNews.ro, 03-06-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro