Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ansamblul-Cordareanca (2)

Ansamblul folcloric „Margineanca” al Casei de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botosani impreuna cu Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor si Elevilor Dorohoi au facut parte din cei peste 260 de artisti din toata tara care au participat joi, 1 Decembrie 2011, la Satu Mare la Festivalul National de Folclor organizat cu prilejul Zilei Naţionale a României.
 
„De dragoste, de neam, de ţară”, este genericul sub care s-a desfăşoară regalul folcloric care a fost oferit sătmărenilor cu prilejul Zilei Naţionale a Românie de catre Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România în parteneriat cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale, ISJ si Palatul Copiilor şi Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare
 
Cele doua colective artistice, respectiv Ansamblul folcloric „Margineanca” al Casei de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botosani condus de domnul ec. Valentin Rau – director al Casei de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botosani si Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor si Elevilor Dorohoi condusa de domnul prof. Marcel Dupu – director al Palatului Copiilor Botosani au fost rasplatite cu  ropote de aplauze la scena deschisa pentru evolutia excelenta de pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor Satu Mare.
 
La invitatia directorului Caminului Cultural din orasul Abrud, prof. Mircea Cacu, Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor si Elevilor Dorohoi si Ansamblul folcloric „Margineanca” al Casei de Cultura a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botosani au sustinut tot joi, 01.12.2011, un microrecital folcloric in cadrul spectacolului organizat cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, fiiind aplaudat minute in sir de spectatorii care au ocupat pana la refuz sala de spectacole.

Astfel inca o data cele doua colective artistice sub conducerea celor doi magicieni, prof. Marcel Dupu si coregraful Valentin Rau, au reprezentat cu cinste la cel mai inalt nivel artistic judetul Botosani. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ansamblul-Cordareanca (2)
DorohoiNews.ro, 04-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro