Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

16

Sfântul Proroc Agheu era fiul lui Ido, din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. În timpul lui Darius I (522-486 î.Hr.), împăratul perşilor, venind zile mai bune, evreii au început să rezidească templul, dar lucrul mergea greu şi se temeau că acest al doilea templu nu va avea nici bogăţia, nici frumuseţea, nici slava templului lui Solomon. Împreună cu Prorocul Zaharia, Prorocul Agheu a fost trimis de Dumnezeu să risipească aceste temeri, spunând iudeilor că, deşi acest al doilea templu va fi mai sărac, nu va fi lipsit de slavă. Prorocul Agheu a prorocit despre chemarea neamurilor la mântuire şi despre a doua venire a Domnului. 

Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Teofana (†893) din Constantinopol, fiica lui Constantin şi a Anei. Ea a fost educată în evlavia creştinească de părinţii ei. Căutând oarecând împăratul Vasile Macedoneanul (867-886) o copilă virtuoasă şi frumoasă pentru fiul său Leon, a găsit-o pe Teofana. Şi era plin Constantinopolul de bucurie pentru o astfel de împărăteasă şi pentru nunta cinstită ce au avut-o Leon şi Teofana. După o vreme, din cauza unor uneltiri, împăratul Vasile Macedoneanul i-a închis pe fiul său Leon şi pe Teofana timp de trei ani. Însă, când a fost hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ilie”, împăratul s-a împăcat cu fiul său şi au mers împreună la slujbă. 

Iar când împăratul s-a îmbolnăvit, a hotărât ca Leon să fie singur stăpânitor şi împărat. De atunci, cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea mult de mântuirea sufletului. Ea socotea ca pe un nimic mărirea împărătească şi nu înceta ziua şi noaptea să aducă laude lui Dumnezeu, prin citirea psalmilor, prin cântări şi rugăciuni. Îi plăcea viaţa de nevoinţă şi dispreţuia mesele bogate şi scumpe. Se hrănea cu legume şi cu pâine şi făcea multă milostenie. Noaptea nu dormea pe patul împărătesc, ci pe o rogojină aşezată pe jos. La sfârşitul vieţii, chemându-i pe toţi ai săi, îi învăţa cele folositoare sufletului şi aşa cu pace şi-a încredinţat sufletul curat în mâinile Domnului. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

16
DorohoiNews.ro, 16-12-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro