Sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră.

Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. După nouă luni, s-a dat poruncă de către Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iar Iosif, logodnicul şi păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a suit la Betleem împreună cu ea, ca să se înscrie.

Şi, de vreme ce Fecioara urma să nască, neaflând loc de găzduire din pricina mulţimii oamenilor, a intrat într-o peşteră săracă, ce era şi loc de adăpostire turmelor, şi acolo L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-a înfăşat ca pe un Prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor.

Astfel s-a împlinit prorocia rostită de Miheia, cu peste 400 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între căpeteniile lui Iuda, că din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel” (Matei 2, 6; Miheia 5, 1).

Acestui Prunc au venit să I se închine păstorii vestiţi de îngeri, apoi şi magii de la Răsărit, aducându-I daruri, ca unui Om şi Dumnezeu. Despre aceşti magi, Scriptura şi Tradiţia ne spun că se afla, pe vremea lui Moise, în pământul perşilor, un vrăjitor numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: „O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi” (Numerii 24, 17).

Profeţia aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători, iar ei au făcut-o cunoscută şi înţelepţilor şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi astronomi, când au văzut pe cer că o stea nu merge precum celelalte stele, de la răsărit la apus, ci de la miazăzi la miazănoapte, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat.

Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi, auzind, împăratul Irod s-a tulburat şi, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui”(Matei 2, 1-3, 7-8).

Dar Irod spunea aceasta ca să afle unde este Pruncul şi să-L omoare. Şi au plecat magii de la Irod, iar steaua minunată pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a coborât şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi, intrând, au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului, nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos.

Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă”. Şi Iosif a făcut aşa. A luat pe Pruncul Iisus şi pe Maica Domnului şi s-au dus în Egipt (Matei 2, 13-14).
Şi aşa, în tirania lui, Irod, vrând să-L găsească şi să-L omoare pe Pruncul Iisus, s-a făcut ucigaşul a paisprezece mii de prunci nevinovaţi, pe care Biserica îi pomeneşte ca pe cei dintâi mucenici, pe 29 decembrie.

Pruncul Iisus însă a fost păzit în Egipt până la moartea lui Irod, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors în pământul lui Israel, dar a mers să locuiască în Nazaret. 

GALERIE FOTO