Sfântul Antonie cel Mare a fost monah al pustiului cu viață eremitică și creatorul vieții monahale creștine în istoria Bisericii. Nu întâmplător este numit de către Sfântul Atanasie omul lui Dumnezeu, deoarece acest ascet desăvârșit și-a dedicat întreaga viață lui Hristos și Bisericii Sale. S-a născut pe la 250 în Egiptul de Mijloc și provenea dintr-o familie creștină, care l-a învățat să practice credința, dar mai ales să meargă la biserică. 

Pe când avea 20 de ani, Antonie a plecat în pustie, povăţuindu-se după viaţa pustnicilor care locuiau acolo. Fiind tânăr, sfântul a început a lupta cu trupul său, aprins fiind de ispita desfrânării. Atunci el s-a mutat într-un cimitir păgânesc, locuind în nişte morminte. 

Cât a stat în pustiu, a atras mulți ucenici, formând adevărate obşti ascetice, dintre care cele mai importante erau cele de la Nitria și Scete. A murit în anul 356, în vârstă de 105 ani, pe muntele Kolzim, aproape de Marea Roșie. Icoana sa făcătoare de minuni se află la biserica domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Bucureşti. 

GALERIE FOTO