Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

festivalul-martisor-dorohoian-2023-3

Anul acesta, Festivalul Concurs Național de Muzică Ușoară Românească „Mărțișor Dorohoian” a ajuns la cea de-a XLI-a ediție și se va desfășura în perioada 28 februarie – 01 martie 2025 la Sala Teatrului din Dorohoi.

Proiectul este organizat de Primăria și Consiliul Local Dorohoi și se derulează în parteneriat cu Consiliul Județean Botoșani prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovare Culturii Tradiționale Botoșani.

Festivalul este deschis tinerilor interpreți de muzică ușoară românească din întreaga țară cu vârste cuprinse între 10 și 30 ani și are ca scop descoperirea și lansarea de noi și valoroase talente interpretative.

Juriul festivalului este format din oameni de specialitate, experți în materie de muzică precum Maestrul Dirijor și Compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor - Viorel Gavrilă, Conferențiar univ. dr. la Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași - Dan Spînu, Director al Clubului Copiilor din Dorohoi, membru în Corpul Național al Experților în managementul educațional - Marcel Dupu, profesorul – Moshe Blanaru, solista vocală, fostă concurentă la Vocea României, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima și profesor de canto Mădălina Omania și Mariana Ichim Hodan - consultant artistic la compartimentul muzică din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Pe scenă vor urca 25 tineri interpreți, câștigători ai festivalurilor concurs din țară și străinătate: TÎRNOVEANU SARA-NATALIA - 10 ANI (SUCEAVA); DENTALE AMILY SHARON - 11 ANI (NEAMȚ); IFTIME ȘTEFANIA - 11 ANI (BACĂU); NEDELCU ADELINA-MARIA - 11 ANI (GIURGIU);  TIMOFTE PATRICIA-ELENA - 11 ANI (SUCEAVA); DUMEA RAREȘ – ȘTEFAN - 12 ANI (ONEȘTI); GURICI DARIA ELENA - 12 ANI (IAȘI); TÂRNOVAN ALESIA – MARIA - 12 ANI (BRĂIEȘTI, SUCEAVA); FECIORU MIRUNA - IOANA - 12 ANI (VASLUI); ANICULĂIESEI MIRUNA MARIA  - 13 ANI (ROMAN);  AIONESEI MARIA-ALEXANDRA - 13 ANI (BOTOȘANI); DANCĂ  ANA - GIULIA - 14 ANI (ROMAN); GRUMEZA ILINCA – LĂCRĂMIOARA - 14 ANI (BOTOȘANI); LAZĂR LUCA-LUCIAN - 14 ANI (BOTOȘANI); STAN - MURARU MARIA - 14 ANI (BOTOȘANI); MAEVSCHI MIHAELA -  15 ANI (DROCHIA, R. MOLDOVA); MAZURCHEVICI MACRINA - 15 ANI (CORLĂTENI, REP. MOLDOVA); SAVCA DUMITRIȚA - 15 ANI (BĂLȚI,  REP. MOLDOVA); POP  ALESSIA VALERIA - 16 ANI (SUCEAVA); RUSU TEODORA - ANAMARIA - 16 ANI (BOTOȘANI); BACOȘCĂ MARIA-ANGELA - 17 ANI (ROMAN); CIBOTARIU KARINA - IOANA - 17 ANI (BOTOȘANI); SPÂNACHE ȘTEFANIA - ELIZA - 17 ANI (VASLUI); PASCAL ȘTEFANIA-DANIELA - 17 ANI (ROMAN); ROGOZNEAC EVELINA - 18 ANI (DOROHOI).

În urma preselecțiilor concurenții admiși vor pregăti câte o piesă la alegere iar cea de-a doua piesă va fi impusă de juriu din repertoriul de muzică ușoară românească.

An de an, Festivalul a crescut atât prin prisma valorii interpreților prezenți în recital și a concurenților care au evoluat în concurs, cât și datorită preocupării și eforturilor constante ale organizatorilor de a inova și de a ridica standardele de exigență. Ediția de anul acesta a adus un important element de noutate și anume posibilitatea concurenților să cânte cu acompaniament live.

În 28 februarie 2025, de la ora 17:00va avea loc Spectacolul - concurs în cadrul căruia vor evolua pe scenă tineri interpreți acompaniați de FICS POP Orchestra - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” – Iași; conducerea muzicală prof. univ. dr. Dan Spînu.

În cea de-a doua zi de festival, 01 martie 2025 tot de la ora 17:00 vă invităm la Gala Laureaților.

Biletele se găsesc începând de mâine, 13 februarie 2025,  la Cinematograf Melodia, Dorohoi - Tel: 0786804048. Preț bilet 50 lei persoană / seară.

Vom reveni în curând cu programul celei de-a XLI- a ediție a Festivalului „Mărțișor Dorohoian”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

festivalul-martisor-dorohoian-2023-3
DorohoiNews.ro, 12-02-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro