Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

31

Sfântul Ipatie, Episcopul Gangrei din Paflagonia, a fost unul dintre cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, osândind rătăcirea lui Arie şi întărind credinţa cea adevărată în Sfânta Treime. 

Sfântul Ipatie a trăit până pe vremea lui Constanţiu, fiul împăratului Constantin cel Mare. Înarmat din tinereţe cu înţelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se îndeletnicea cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei lui Hristos, făcându-se vestit prin minunile pe care le săvârşea Dumnezeu prin el, ca unul ce era plin de Duhul Sfânt. Pentru aceasta, însuşi împăratul Constanţiu îl cinstea şi-l preţuia, ca unul ce avusese mult folos de la el. 

Odată, pe când se întorcea fericitul Ipatie de la Constantinopol la cetatea sa Gangra, o ceată de eretici novaţieni l-au prins şi i-au străpuns trupul cu suliţe, umplându-l de răni, apoi l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Pe când se chinuia, Cuviosul Ipatie se ruga lui Dumnezeu, ca oarecând Sfântul Arhidiacon Ştefan, spre iertarea ucigaşilor lui. Însă o femeie care ţinea de eresul lui Arie, luând o piatră ascuţită, i-a zdrobit capul lăsându-l mort. Creştinii din Gangra, aflând acestea, au venit şi i-au ridicat trupul, apoi l-au îngropat cu mare cinste. La scurt timp, cu harul lui Hristos, minuni şi tămăduiri multe s-au arătat oamenilor care veneau cu credinţă la mormântul Sfântului Mucenic Ipatie. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

31
DorohoiNews.ro, 31-03-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Căutăm doamnă pentru menaj

Căutăm doamnă pentru menaj
Cautam doamna pentru menaj la o casa+ curte, cu experienta in treburile casnice (curatenie, calcat, etc), ...

SC BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE PIZZA”

SC BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE PIZZA”
Societatea Comercială BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colegul George Grădinariu ...

Vând casă

Vând casă
Vând casă la gri, str. Cuparencu, Dorohoi, 100 mp utili, 2 dormitoare (unul cu dressing), living, ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând teren intravilan centrul satului Popeni.1500 mp.Telefon 0757689162

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro