Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţiaperşilorşi cea a romanilor. În acea mănăstire se făcuse monahie pe când avea 20 de ani, fiind ea nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. 

Sfânta Fevronia era atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut picta frumuseţea ei şi le întrecea pe toate surorile sale, atât în nevoinţe, cât şi în înţelepciune, ea fiind înzestrată de Dumnezeu cu o minte ageră. În zilele împăratului Diocleţian (284-305) sosise în acele locuri un mare dregător împărătesc pe care-l chema Selim, iar acesta era mai sângeros decât împăratul în ceea ce-i privea pe creştini. Aflându-se că Selimsoseşte la Nisibi, aproape toţicreştinii au fugit de acolo, inclusiv maicile din mănăstirea unde vieţuia fericita Fevronia. 

Aceasta, bolnavă fiind, a rămas în mănăstire cu maica Vrienaşi alte două surori. Dregătorul Selim era însoţit la Nisibi de nepotul său, Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să spună ceva, ci în taină se sfătuia cu vărul său, Prim, căpetenia ostaşilor care îl însoţeau pe Selim, ca să se arate cu milă faţă de creştini. Intrând ostaşii lui Selim în mănăstire, au prins-o pe Fevroniaşi au dus-o înaintea dregătorului. Acesta a încercat prin diferite făgăduinţe să o facă să se lepede de Hristos, dar nu a reuşit. 

Pentru aceasta a fost supusă la chinuri grele, dupăcare, Selim a poruncit să o spânzure pe lemn, apoi păgânii i-au tăiat limba, mâinile şi picioarele şi mai pe urmă capul. Văzând acestea, Lisimah a plâns cu amar şi împreună cu vărul său, Prim, au crezut şi ei în Domnul Iisus Hristos. Despre Selim, Sfânta Tradiţie ne spune că a înnebunit şi, ieşindu-şi din minţi, s-a trântit cu capul de un stâlp şiaşa a murit. Lisimah a poruncit celor credincioşi să ia moaştele Sfintei MuceniţeFevroniaşi să le ducă la mănăstirea ei din Nisibi. Şi s-au strâns episcopi, monahi şi mult popor, care au îngropat cu cinste trupul ei, cu laude şi cu cântări.

GALERIE FOTO