Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Afis-Florina-Ilis

În aprilie 2025, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a inițiat un proiect de discuții pe marginea biografiilor romanțate ale lui Mihai Eminescu. Prima dezbatere, organizată în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți și Cercul Profesorilor de Limba și literatura română – zona Rădăuți, a fost despre romanele „Mite” (Editura Adevărul,1934) și „Bălăuca” (Editura Adevărul, 1935) de Eugen Lovinescu, care îiau ca personaje centrale pe Mihai Eminescu, Veronica Micle și Mite Kremnitz. În luna mai, în cadrul Seminarului Eminescu, a avut loc cea de-a doua întâlnire – un dialog cu Florin Chirculescu despre romanul „Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Editura Nemira 2022).

Pe 28 iunie 2025, începând cu ora 11.00, în amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, sub genericul „Eminescu – post-biografii”, va avea loc un dialog cu scriitoarea Florina Ilis, pornind de la volumul „Viețile paralele” (Editura Polirom, 2012), un roman a cărui acțiune se desfășoară între 28 iunie 1883 și 15 iunie 1889, „două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează și, deopotrivă, subminează mitul Poetului național”.

FLORINA ILIS (n. 1968) este conferențiar universitar, doctorla Facultatea de Litere, a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN România. A debutat editorial în anul 2000 cu volumul „Haiku şi caligrame” (Editura Echinox).

Au urmat romanele: „Coborârea de pe cruce” (Editura Echinox, 2001), „Chemarea lui Matei” (Editura Echinox, 2002), „Cruciada copiilor” (Editura Cartea Românească, 2005 – Premiul Cartea Anului 2005, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ion Creangă”, acordat de Academia Română, Premiul „Courrier International” pentru cea mai bună carte străină), „Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit” (Editura Cartea Românească, 2006), „Vieţile paralele” (Editura Cartea Românească, 2012 – Premiul Radio România Cultural, Premiul „Ziarului de Iași” pentru cea mai bună carte a anului, Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Filiala Alba-Hunedoara, Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Colocviului Romanului), „Cartea Numerilor” (Editura Polirom, 2018 – Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Marele Premiul al Festivalului de Literatură FestLit din Cluj ), „Povestea lui Eminescu” (Editura Muzeelor Literare, 2018), „Blaga.

În căutarea numelor” (Editura Polirom, 2025). Este autoarea volumului de teatru „Lecţia de aritmetică” (Editura Echinox, 2006), a cărții de proză scurtă „Pandemia veselă şi tristă” (Editura Polirom, 2020), a studiilor „Fenomenul sciencefiction în cultura postmodernă. Ficțiunea Cyberpunk” (Editura Argonaut, 2005), „Introducere în istoria literaturii japoneze de la începuturi până în epoca modernă” (Editura Presa Universitară Clujeană, 2020), „Romanul japonez în secolul al XX-lea” (Editura Presa Universitară Clujeană, 2022). Unele dintre romanele Florinei Ilis au fost traduse în ebraică, maghiară, italiană, franceză, spaniolă, sârbă, slovacă.

Întâlnirea „Eminescu – post-biografii: Dialog cu scriitoarea Florina Ilis”, moderată de Ala Sainenco și Lucia Țurcanu, va avea loc în cadrul Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi), care se desfășoară în perioada 24-28 iunie la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Intrarea este liberă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Afis-Florina-Ilis
DorohoiNews.ro, 25-06-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro