Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

10

În cetatea Nicopole din Armenia, pe timpul împăratului Liciniu (308-321), creştinii erau prinşi şi omorâţi. Credinţa în Domnul Iisus Hristos luminase în acel oraş şi cugetele ¬căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Dumnezeu, iar pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci, iar împreună cu ei au pătimit alţi 40 de creştini. 

Păgânul împărat Liciniu a dat poruncă prin toată stăpânirea sa ca toţi creştinii ce nu vor voi să se închine zeilor să fie munciţi şi pierduţi cu felurite morţi, iar averile lor să se ia spre zidirea capiştilor idoleşti şi a băilor şi pentru înnoirea cetăţilor. Cei 45 de creştini, adunându-se laolaltă, s-au sfătuit ca să nu aştepte până ce vor fi prinşi de păgâni, ci să meargă de voie la judecată şi, mărturisind numele lui Hristos, să primească mucenicia. Şi ducându-se toţi împreună, au stat înaintea lui ¬Lisie, ighemonul ţării Armeniei, şi au mărturisit că sunt creştini. Iar ighemonul mirându-se de împre¬ună-învoirea a atât de mulţi oameni şi de curajul lor, i-a întrebat pe ei, zicând: „De unde sunteţi şi cine v-a învăţat pe voi să nu vă închinaţi zeilor noştri?” 

Atunci, Sfântul Alexandru a zis: „De aici suntem. Unii din cetate, iar alţii de prin sate, însă pământul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos Cel din ceruri. Acela ne-a învăţat pe noi să nu ne închinăm nici mincinoşilor zei surzi şi muţi, nici lucrului făcut de mâini omeneşti”. Auzind acestea, ighemonul i-a condamnat pe toţi la moarte. Pe Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie şi Alexandru i-a ucis prin decapitare, iar pe ceilalţi creştini i-a aruncat în foc. Astfel au primit veşnicele cununi mucenicii lui Hristos, sfârşindu-şi prin sabie şi foc viaţa lor pământească.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

10
DorohoiNews.ro, 10-07-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro