Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3

Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia a fost un misionar al Basarabiei interbelice și supraviețuitor al Gulagului stalinist.

Cuviosul Iraclie s-a născut în ziua de 11 martie 1893 la Pojorâta, Suceava, și a primit la botez numele de Ioan.

În 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, a respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu când era rănit și a rămas în Basarabia. A fost călugărit în 1920, hirotonit diacon în 1925 și ieromonah în 1927.
În perioada 1926-1930, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău, remarcându-se prin preocupările sale cărturărești, publicistice și duhovnicești, fiind apreciat de profesorii erudiți ai Facultății de Teologie.

Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini, devotat misiunii sale, vorbitor de limbi străine, traducător și publicist (rusă, găgăuză, germană etc.), mărturisitor în închisorile comuniste, cunoscător al Sfintei Scripturi, bun cântăreț și administrator, fapt confirmat și de cei care i-au studiat viața și activitatea.

În anul 1940, la retragerea administrației românești, fost desemnat vicar al eparhiei, menținând echilibrul până la desființarea mănăstirii, trei luni mai târziu, mergând preot la parohia Nisporeni. De la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea Armatei Române, în 1941.

În 2 august 1945 a fost arestat de Sovietul Suprem, iar apoi, pe 17 decembrie 1945, condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice. Aceasta era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și, conform ideologiei partidului, erau dușmani ai poporului.

În lagăr a continuat, ca și ceilalți clerici, să ajute și să încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind devotat slujirii asumate și Bisericii. Nu s-a lepădat de credință și nici nu a cedat presiunilor, fapt care l-a ajutat să supraviețuiască.

A revenit în Basarabia în 1953. A îndeplinit ascultarea de casier la Mănăstirea Țigănești, de ghid la Mănăstirea Noul Neamț, până la închiderea ei, în 1962.

Ultima pare a vieții a petrecut-o în grija unui fiu duhovnicesc din satul Chițcani, rămânând în preajma mănăstirii până la trecerea la Domnul, în 16 august 1964.

A fost înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor.

În 19 octombrie 1992, Cuviosul Ieraclie a fost reabilitat de către procuratura Generală din Republica Moldova.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

3
DorohoiNews.ro, 03-08-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro