Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Apolodor (1)

Vineri, 18 iulie, în Sala „Mihai Eminescu” a municipalității botoșănene, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR. A fost prezentat astăzi și se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani.  

Festivalul își propune să îi apropie pe cei mai mici cititori de literatura contemporană dedicată lor. Directorul festivalului este îndrăgitul scriitor Dan Lungu, botoșănean de origine, co-fondatorul celui mai important festival de literatură din țară și unul dintre cele mai importante din Estul Europei: FILIT Iași.

Organizat de Fundația Corona și finanțat de Consiliul Local și de Primăria Municipiului Botoșani, Festivalul APOLODOR va reuni, între 18 și 21 septembrie, scriitori de literatură pentru copii, editori, ilustratori, profesori, traducători, jurnaliști culturali și autori de manuale. Cu toți aceștia se vor putea întâlni elevii din școlile și liceele botoșănene, în cadrul unor ateliere de lectură sau de creație, la dezbateri, precum și la expozițiile de ilustrație și în cadrul serilor „Copilării pe scenă”, la Teatrul „Mihai Eminescu.

Între invitații care au confirmat deja participarea se numără scriitori, jurnaliști și artiști de renume precum Florin Bican, Ioana Both, Viorel Ilișoi, Mihai Mănescu, Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Mircea Pricăjan, Adina Rosetti, Dan Ungureanu, Matei Vișniec, artistele vizuale Raluca Ioana Burcă, Sabina Drînceanu, Bianca Simionescu și cântăreața Ada Milea.

În afara evenimentelor literare, organizatorii au pregătit mai multe expoziții de ilustrație și de carte-obiect, între care se numără: BookM@p 01. Cartografia ilustrației românești contemporane și 1001 de cărți obiect, ambele curatoriate de Cezarina Caloian, și Tia Peltz. Ilustrații la poveștile lui Ion Creangă – curator: Dana Lungu. 

„Cultura este în ADN-ul Botoșaniului. Mă bucur că ia naștere aici un festival de literatură pentru copii și adolescenți, care are toate datele să facă istorie. Primăria și Consiliul Local sprijină cu entuziasm această inițiativă a scriitorului Dan Lungu. Am mare încredere că experiența FILIT-ului ieșean va da roade și la Botoșani”, a declarat primarul Municipiului Botoșani, domnul Cosmin Andrei.

Festivalul Apolodor apare în contextul în care în Eurobarometrul din ultimii 10 ani, România este țara cu cel mai mic consum de carte din Europa. Organizatorii festivalului apreciază că un astfel de eveniment reprezintă una dintre puținele soluții viabile, cu efect pe termen lung:

„APOLODOR este un festival cu concept, gândit la standarde înalte. Copiii și adolescenții din România merită asta, precum și toată lumea editorială și artistică din jurul lor. Pe termen lung, își propune să cultive gustul pentru literatură la vârste timpurii, să creeze o platformă profesională relevantă, și, de ce nu, să contribuie la ridicarea statutului literaturii pentru copii în România, care a fost tratată mulți ani ca o cenușăreasă.

De ce la Botoșani? Ei bine, Botoșaniul este cunoscut în primul rând ca județul în care s-au născut foarte multe personalități culturale. Dar mai este ceva: în puține locuri din lumea aceasta părinții se ocupă cu atâta fervoare de educația copiilor ca la Botoșani. Acesta este motivul profund pentru care APOLODOR își are locul aici. Este, dacă vreți, un omagiu adus celor care au făcut posibil să apară personalități ca Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Antipa, Onicescu și multe altele”, a declarat scriitorul Dan Lungu.

Festivalul APOLODOR își propune să devină o platformă unică pentru dialog, reflecție și inițiative culturale inovatoare, cu un potențial real de impact în combaterea deficitului de lectură în România.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Apolodor (1)Apolodor (2)Apolodor (3)Apolodor (4)
DorohoiNews.ro, 19-07-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro