Sfântul Mucenic Laurenţiu a trăit în zilele împăratului Valerian (253-260). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Xist al 2-lea, Episcopul Romei, a poruncit lui Laurenţiu, arhidiaconul său, care era de neam din Spania, să chivernisească vistieria Bisericii şi să se îngrijească de săraci. 

Atunci, Laurenţiu a strâns toate bunurile Bisericii şi le-a împărţit la săraci. Când împăratul s-a întors din Persia a poruncit să fie adus la el fericitul Xist al 2-lea, care, nevrând nicidecum să se lepede de Hristos, a primit moarte mucenicească, tăindu-i-se capul. Apoi, l-au adus şi pe Laurenţiu arhidiaconul şi l-au întrebat despre sfintele odoare ale Bisericii, iar el a răspuns că Biserica are multe avuţii de seamă pe care, dacă îi vor da timp, le va aduna de pe unde sunt şi le va aduce înaintea lui. 

După trei zile, Laurenţiu a venit înaintea împăratului cu o mulţime de săraci, orbi, şchiopi, văduve şi orfani, care trăiau din milosteniile Bisericii. Şi arătându-i pe aceştia, a zis împăratului. „Iată comorile cele de mult preţ ale Bisericii noastre, avuţii pe care furii nu le fură şi rugina nu le strică şi care vor preţui mai mult în faţa Dreptului Judecător”. Văzând acestea, Valerian a poruncit ca Laurenţiu să fie întemniţat. 

Şi închis fiind, arhidiaconul i-a vindecat pe toţi cei care veneau la el. Iar tribunul Calinic, care a văzut toate acestea, a crezut în Hristos şi s-a botezat. După toate acestea, Sfântul Laurenţiu a fost cumplit chinuit. Pentru că nu a vrut să jertfească idolilor, păgânii l-au întins pe un grătar de fier încins în foc, iar sfântul, mulţumind Domnului, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. 

GALERIE FOTO