Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sfântul Ierarh Nifon (†1508) era originar din Moreea (Grecia) şi s-a născut din părinţi străluciţi în dreapta credinţă şi în faptele bune, primind la botez numele Nicolae. Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mai mulţi dascăli iscusiţi, de la care a învăţat ştiinţele vremii.
S-a călugărit de tânăr la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. După ce a trecut pe la mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, printre care şi Marea Lavră, Sfântul Nifon s-a stabilit la Mănăstirea Dionisiu. Aici, s-a ostenit multă vreme cu scrierea cărţilor sfinte, dar şi cu postul, cu rugăciunea şi cu înfrânarea. Datorită vieţii sale curate a fost ales Mitropolit al Tesalonicului şi apoi, în 1486, Patriarh al Constantinopolului. Turcii l-au supus la numeroase nedreptăţi, fiind depus din scaun de două ori.
Domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) l-a adus pe Sfântul Nifon, în anul 1504, în Ţara Românească, cu scopul de a reorganiza Biserica Ortodoxă de aici. Neînţelegându-se cu domnitorul român, Sfântul Nifon a plecat din nou la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped şi apoi s-a retras în smerenie şi sărăcie la Dionisiu. A plecat la Domnul, ca şi domnitorul Radu cel Mare, în anul 1508. Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.