Devenit o tradiție de mai bine de 12 ediții, Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești reunește, în fiecare an, la Dorohoi, meșteri populari din mai multe zone ale țării și din Republica Moldova. Prin urmare și în acest an, sfârșitul lunii va aduce, pentru toți iubitorii valorilor tradiționale și ai obiectelor meșteșugite cu mult talent și pricepere, o nouă ediție a festivalului.
Începând chiar de vineri, 22 august, când va avea loc și deschiderea oficială, de la ora 11:00, cei 65 de meșteri populari, care vor participa la această ediție, vor recrea, timp de trei zile, atmosfera satului autentic românesc pe Pietonalul „Grigore Ghica’’ din Dorohoi. Astfel, vizitatorii se vor bucura de standurile cu obiecte din ceramică, lemn și mobilier, industrie casnică, țesături și costume populare, prelucrarea pieilor, ouă încondeiate, icoane și pictură naivă, împletituri, măști, podoabe, produse alimentare tradiționale, obiecte din os și chiar păpuși și jucării.
Organizatorii evenimentului – Primăria Municipiului Dorohoi și Asociația Meșterilor Populari din Moldova – Iași vă invită în perioada 22 – 24 august 2025, să vizitaţi „satul” din centrul oraşului Dorohoi, să vă bucuraţi de expozițiile de obiecte tradiționale, de momentele artistice susținute de Ansamblul ,,Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu’’ coordonat de prof. Alin Chiorescu și solista vocală Andra Cernușcă, diplome acordate meșterilor și de tot ceea ce este valoros, frumos și autentic în arta populară românească. Programul târgului va fi anunțat în cel mai scurt timp pe pagina noastră de facebook.
Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești are ca scop revigorarea vechilor meşteşuguri și a artei populare românești, precum și continuarea şi transmiterea acestora generaţiilor viitoare.
Vă așteptăm cu drag alături de noi!



















